Navigheaza in Categoria
Info Turism
Norvegia elimină cerința de a purta masca pe zborurile interne și regionale
Autoritățile din Norvegia au anunțat că pasagerii de pe zborurile interne, precum și cei ce călătoresc între Norvegia și alte țări scandinave, cum ar fi Suedia și Danemarca, nu vor mai trebui să poarte măști. Cerința a fost eliminată de!-->…
COVID-19 Daily – 18 octombrie: proteste în Italia; numărul de cazuri noi crește în Marea Britanie;…
Zeci de mii de membri ai sindicatelor, alături de alte grupuri de stânga, s-au adunat la Roma pentru a protesta împotriva fascismului în creștere. La o săptămână după aceea, extremiștii de dreapta au forțat intrarea în sediul celui mai!-->…
SUA confirmă că europenii vaccinați mixt COVID-19 sunt eligibili să intre în țară, din 8 noiembrie
Cetățenii europeni care au fost vaccinați cu două doze diferite de vaccinuri COVID-19 sunt considerați complet vaccinați și, prin urmare, sunt eligibili pentru a intra pe teritoriul Statelor Unite începând cu 8 noiembrie. Vineri seară,!-->!-->!-->…
Belgia va taxa suplimentar zborurile scurte, sub 500 de kilometri!
Guvernul belgian a ajuns la un acord cu privire la bugetul țării și a luat 100 de decizii diferite. Una dintre aceste decizii este introducerea unei taxe pentru zborurile pe distanțe scurte. Pasagerii care pleacă de la un aeroport!-->!-->!-->…
Statele Unite deschid granițele în scopuri turistice pentru europeni, din 8 noiembrie
Asistentul de presă al Casei Albe, Kevin Munoz, a dezvăluit în cele din urmă date la care Statele Unite vor redeschide granița pentru călătorii vaccinați din cele 26 de țări din spațiul Schengen, Irlanda și Regatul Unit, printre altele. !-->!-->!-->…
Singapore a ridicat carantina pentru călătorii vaccinați din Olanda
Guvernul din Singapore a adăugat Olanda la așa-numita Vaccinated Travel Lane (VTL). Acest lucru înseamnă că cei complet vaccinați, care vor călători din Olanda spre Singapore cu un zbor VTL, nu vor mai trebui să fie supuși unei carantine. !-->…
Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată de Romania (14 octombrie 2021)
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea nr. 85 prin care se actualizează lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat: Lista intră în vigoare începând cu data de 17.10.2021, ora 00:00. Canada,!-->!-->!-->!-->!-->…
Cetățenii americani sunt sfătuiți să evite călătoriile în România și alte state din Europa
Cetățenii americani au fost sfătuiți să evite călătoriile în patru țări europene: Bosnia și Herțegovina, România, Belarus, Moldova. Aceste state au înregistrat o creștere a cazurilor cu COVID-19. Conform celei mai recente actualizări a!-->!-->!-->…
Noile condiții de călătorie și intrare în Franța
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile franceze au revizuit condițiile de intrare în Republica Franceză, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, potrivit informațiilor comunicate public de autoritățile franceze,!-->…
ECDC a actualizat indicele epidemiologic (13 octombrie 2021): Canada, Iordania, Andora, Elveția…
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) raportează în fiecare săptămână un indice calculat pentru 14 zile. De exemplu astăzi, 13 octombrie 2021, a fost publicată lista cu indicele epidemiologic raportat la perioada 27!-->…
COVID-19 Daily – 13 octombrie: Romania a solicitat ajutor internațional; Rusia testează un…
Pandemia de COVID-19 continuă să galopeze prin lume, făcând victime directe și indirecte. Unele țări anunță relaxarea măsurilor anti-covid, dar economia este în colaps. Alte țări solicită ajutor internațional pentru că situația a scăpat de!-->…
Italia ar putea renunța la obligativitatea prezentării Green Pass-ului, în 2022
Autoritățile din Italia ar putea revizui măsurile anti COVID-19 aflate în prezent în vigoare, inclusiv cu privire la utilizarea Green Pass-ului. Înseamnă că, dacă situația o permite, Green Pass-ul italian nu va mai fi la fel de solicitat!-->…