blank

Norvegia elimină cerința de a purta masca pe zborurile interne și regionale

0 585

Autoritățile din Norvegia au anunțat că pasagerii de pe zborurile interne, precum și cei ce călătoresc între Norvegia și alte țări scandinave, cum ar fi Suedia și Danemarca, nu vor mai trebui să poarte măști. Cerința a fost eliminată de autorități după ce nivelul celor vaccinați a depășit pragul minim de 70%.

Potrivit presei locale din Norvegia, companiile aeriene Scandinavian Airlines (SAS), Norwegian, Widerøe și Flyr vor elimina cerințele de mască pe toate rutele dintre Danemarca, Norvegia și Suedia, începând din 18 octombrie.

Un total de 195 039 persoane au dat rezultate pozitive pentru coronavirus în Norvegia, de la începutul pandemiei, pe baza datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Aceeași sursă arată că 1161264 de persoane din Suedia au contractat Coronavirus în aceeași perioadă, în timp ce 14926 de persoane au murit. În același timp, autoritățile din Danemarca au înregistrat 366607 cazuri, dintre care 2676 de persoane au pierdut lupta cu COVID-19.

În prezent, țările scandinave au raportat rate scăzute de infecție cu COVID-19, ceea ce a permis autorităților să elimine majoritatea restricțiilor de călătorie impuse pentru a opri răspândirea ulterioară a virusului și a proteja viețile cetățenilor.

Programele de vaccinare din aceste țări au ajutat, de asemenea, autoritățile să relaxeze restricțiile de călătorie și să revină treptat la viața normală de zi cu zi. Cu toate acestea, cei ce vor călători în afara țărilor scandinave, vor continua să poarte masca pe zborurile internaționale.

Leave A Reply

Your email address will not be published.