Un avion mai lung decât legendarul Antonov An-225 Mriya, cu un compartiment cargo atât de mare încât ar putea transporta simultan mai multe elicoptere sau chiar avioane de luptă complet asamblate. Pare un proiect desprins dintr-un film, dar WindRunner este un program aeronautic real, aflat în dezvoltare în Statele Unite.

Compania americană Radia pregătește unul dintre cele mai ambițioase proiecte din aviația cargo modernă: o aeronavă cu o lungime de 109 metri, o anvergură de 80 de metri și un volum interior de aproximativ 6.800 de metri cubi.

Dacă programul va ajunge în etapa operațională în configurația actuală, WindRunner va intra într-o categorie proprie în ceea ce privește transportul aerian al mărfurilor supradimensionate. Radia îl prezintă drept cel mai mare avion din lume, accentul fiind pus în special pe volumul enorm disponibil pentru marfă.

109 metri lungime. Mai lung decât Antonov An-225

Dimensiunile WindRunner sunt impresionante chiar și raportate la cele mai mari aeronave construite vreodată.

Avionul este proiectat să aibă:

• 109 metri lungime;
• 80 de metri anvergura aripilor;
• 24 de metri înălțime;
• aproximativ 6.800 m³ volum pentru marfă;
• o sarcină utilă maximă de 72,6 tone;
• o viteză de croazieră de aproximativ Mach 0,6;
• un plafon de zbor de aproximativ 12.500 de metri;
• o autonomie de aproximativ 2.000 km cu sarcina maximă.

Pentru comparație, Antonov An-225 Mriya avea o lungime de 84 de metri. WindRunner ar fi, așadar, cu aproximativ 25 de metri mai lung.

Există însă o diferență esențială între cele două aeronave.

An-225 fusese proiectat pentru transportul unor încărcături extrem de grele și putea transporta aproximativ 250 de tone. WindRunner nu urmărește un asemenea record. Sarcina sa utilă maximă va fi de numai 72,6 tone.

Secretul proiectului american este altul: volumul.

WindRunner este construit pentru obiecte care nu sunt neapărat extrem de grele, dar sunt atât de mari încât pur și simplu nu încap în avioanele cargo existente.

Un compartiment cargo uriaș

Compartimentul pentru marfă este elementul care face WindRunner cu adevărat neobișnuit.

Radia indică în prezent un volum de aproximativ 6.800 de metri cubi, de circa zece ori mai mare decât volumul unui Boeing 777 utilizat drept reper de companie.

Spațiul interior este proiectat pentru încărcături cu:

• lungimi de până la 105 metri;
• lățimi de până la 10 metri;
• înălțimi de până la 9 metri.

Prin comparație, Radia estimează pentru Antonov An-124 un volum cargo de aproximativ 1.160 m³, iar pentru Boeing 747-400F aproximativ 610 m³.

WindRunner nu este, așadar, un concurent direct al aeronavelor cargo clasice în privința greutății transportate. Este proiectat să rezolve o altă problemă: transportul obiectelor foarte lungi, foarte înalte sau foarte voluminoase.

Totul a început de la palele uriașe ale turbinelor eoliene

Poate surprinzător, WindRunner nu a fost conceput inițial ca avion militar.

Principala problemă pe care Radia a încercat să o rezolve vine din industria energiei eoliene.

Turbinele eoliene moderne devin din ce în ce mai mari, iar palele generațiilor noi pot depăși 100 de metri lungime.

Construirea lor nu este neapărat problema.

Transportul până la parcul eolian este.

O pală de peste 100 de metri este extrem de dificil de transportat pe șosea. Podurile, sensurile giratorii, tunelurile, cablurile electrice, clădirile și curbele strânse pot transforma deplasarea într-o operațiune logistică extrem de complicată.

WindRunner este proiectat să zboare literalmente peste aceste obstacole.

Avionul ar putea transporta pale eoliene de până la 105 metri lungime direct spre zone apropiate de viitoarele parcuri eoliene.

Ar putea ateriza pe o pistă de numai 1.800 de metri

Poate cea mai spectaculoasă caracteristică tehnică nu este însă dimensiunea avionului.

Este pista de care ar urma să aibă nevoie.

Un avion lung de 109 metri este asociat instinctiv cu aeroporturi uriașe și infrastructură specializată.

Radia vrea exact contrariul.

WindRunner este proiectat să opereze de pe piste de aproximativ 1.800 de metri, inclusiv piste semi-amenajate sau neasfaltate.

Acest lucru este esențial pentru concept.

În loc să aterizeze pe un aeroport internațional mare, de unde încărcătura ar trebui apoi transportată sute de kilometri pe șosea, avionul ar putea zbura până la o pistă amenajată relativ aproape de destinația finală.

Pentru o aeronavă cu asemenea dimensiuni, ar fi o capacitate remarcabilă.

De la turbine eoliene la F-16 și elicoptere Chinook

Dimensiunea compartimentului cargo a atras inevitabil atenția sectorului militar.

În 2025, Radia a semnat un acord de cercetare și dezvoltare cu Departamentul american al Apărării și U.S. Transportation Command pentru evaluarea utilizării WindRunner în transportul strategic militar.

Compania a dezvoltat ulterior o versiune conceptuală pentru aplicații de apărare, denumită C-242 WindRunner.

Principalul avantaj ar fi posibilitatea transportării echipamentelor militare fără demontarea lor în numeroase componente.

De exemplu, Radia prezintă configurații în care un singur WindRunner ar putea transporta patru avioane F-16 sau patru F-35C. O altă configurație prezentată de companie permite transportul a până la 12 elicoptere Apache.

Pentru CH-47 Chinook au fost prezentate configurații cu până la șase elicoptere transportate într-o singură aeronavă, capacitate evidențiată inclusiv în materialele de presă promovate de Radia în 2026.

Un avion de luptă sau un elicopter ar putea ajunge astfel la destinație fără să consume ore de zbor proprii și, în anumite situații, fără să necesite realimentări aeriene pe traseu.

Mai mare la interior decât C-5 și C-17

WindRunner ar ocupa o nișă diferită și față de marile avioane militare americane.

Potrivit comparației publicate de Radia, C-5 Galaxy dispune de aproximativ 960 m³ de spațiu cargo, iar C-17 Globemaster III de aproximativ 590 m³.

WindRunner ar avea aproximativ 6.800 m³.

Dar, din nou, diferența dintre volum și greutate este importantă.

C-5 poate transporta aproximativ 127 de tone, iar C-17 aproximativ 77,5 tone. WindRunner este proiectat pentru maximum 72,6 tone.

Cu alte cuvinte, noul avion nu este construit pentru a ridica cea mai grea încărcătură posibilă, ci pentru a transporta într-o singură bucată obiecte pe care alte avioane nu le pot primi în cală.

Rachete, sateliți și chiar secțiuni complete de fuselaj

Lista posibilelor utilizări s-a extins între timp mult dincolo de energia eoliană și apărare.

Radia propune WindRunner pentru transportul unor motoare de avion de dimensiuni foarte mari, transformatoare electrice de până la aproximativ 70 de tone, secțiuni complete de fuselaj ale avioanelor widebody, sateliți, rachete și alte componente ale industriei spațiale.

În septembrie 2026, compania a prezentat mai detaliat și rolul WindRunner în logistica spațială. Conceptul presupune transportarea unor rachete, boostere sau sateliți de mari dimensiuni complet asamblați, reducând necesitatea demontării și reasamblării lor la destinație.

Aeronava ar putea fi folosită inclusiv pentru intervenții umanitare, transportând spitale mobile, echipamente și cantități mari de ajutoare spre regiuni unde infrastructura aeroportuară este limitată.

Proiectul începe să treacă de etapa desenelor

WindRunner nu este încă un avion operațional și nu există deocamdată un exemplar complet care să zboare.

Programul a avansat însă în ultimii ani de la concept spre dezvoltarea industrială.

Printre companiile anunțate în ecosistemul proiectului se numără nume importante ale industriei aerospațiale. Leonardo a fost implicată în dezvoltarea fuselajului, iar Aernnova în dezvoltarea aripii și a pilonilor motoarelor.

În iunie 2026, Radia și Ministerul italian al Întreprinderilor și Made in Italy au reînnoit un memorandum de colaborare privind dezvoltarea programului și posibile activități industriale în Italia.

O lună mai târziu, compania anunța la Farnborough că programul evoluase semnificativ în domeniile ingineriei, furnizorilor, industrializării și relației cu potențialii clienți.

Primul zbor este vizat pentru 2030

Ținta actuală anunțată de Radia este ca WindRunner să efectueze primul zbor în 2030.

Asta înseamnă că proiectul mai are de parcurs etape importante de proiectare, producție, integrare, testare și certificare.

Iar până la apariția primului prototip funcțional, unele caracteristici tehnice se pot modifica.

De altfel, chiar Radia a publicat de-a lungul dezvoltării proiectului valori diferite pentru anumite caracteristici, semn că designul continuă să fie rafinat. Specificațiile actuale ale companiei indică un volum cargo de aproximativ 6.800 m³ și o sarcină maximă de 72,6 tone.

Va fi cu adevărat „cel mai mare avion din lume”?

Depinde cum definim „cel mai mare”.

WindRunner nu va avea cea mai mare capacitate de transport exprimată în tone și nici cea mai mare anvergură construită vreodată.

Antonov An-225 putea ridica mult mai multă greutate, iar Stratolaunch Roc are o anvergură mai mare.

În schimb, dacă specificațiile actuale vor fi păstrate, WindRunner va impresiona prin combinația dintre lungimea de 109 metri și volumul uriaș al compartimentului cargo.

Radia îl descrie drept cel mai mare avion din lume și cea mai mare aeronavă dezvoltată vreodată din perspectiva volumului disponibil pentru transport.

Mai important decât recordul va fi însă dacă avionul își poate demonstra în practică promisiunea: să transporte într-o singură bucată încărcături pe care infrastructura actuală pur și simplu nu le poate muta eficient.

Dacă WindRunner va zbura conform planurilor în 2030, am putea asista la apariția unei noi categorii de avion cargo – una în care întrebarea principală nu va mai fi „câte tone poate transporta?”, ci „cât de mare este obiectul care încape în el?”.