Navigheaza in Categoria
Aviație
Airlines – AirlinesTravel.ro – stiri si noutati despre companii aeriene si din lumea aviatiei. Informații despre avioane, companii aeriene comerciale /militare si de pasageri, aeroporturi. Aviația e împărțită în: aviația comercială, aviația militară, aviația sportivă și de agrement; aviația privată!
Aviația este ramura aeronauticii care se ocupă de construcția, funcționarea și utilizarea aeronavelor mai grele decât aerul. Tot prin „aviație” se înțelege totalitatea avioanelor și a personalului de care dispune o țară sau la nivel global.
Aer Lingus a anunțat 4 rute transatlantice din Manchester spre Statele Unite și Caraibe
Aer Lingus urmează să lanseze primele sale servicii transatlantice direct din Manchester către SUA și Caraibe, care vor crea până la 120 de noi locuri de muncă. Conform comunicatului de presă, Aer Lingus va zbura din Manchester spre New!-->…
30 martie în aviație: primul zbor comercial din lume; primul zbor cu balonul în jurul Pământului.
Pe 30 martie 1924, s-a născut Deke Slayton, astronaut american (d. 1993). El a fost unul dintre astronauții originali ai NASA „Mercury Seven”. Va servi ca director al operațiunilor echipajului de zbor al NASA. Deke Slayton a fost!-->…
29 martie în aviație: primul zbor al avionului Tupolev Tu-124 și ultimul zbor cu o aeronavă Vickers…
Pe 29 martie 1936, a avut loc primul zbor al aeronavei Vought V-141. Vought V-141 (care a fost reproiectat si redenumit ulterior V-143) a fost un prototip de avion de vânătoare american cu un singur loc, construit în anii 1930. A fost o!-->…
28 martie în aviație: primul zbor de pasageri din lume, Boeing 737 devine cea mai vândută aeronavă…
Pe 28 martie 1908, Leon Delagrange a efectuat primul zbor de pasageri la bordul biplanului său Voisin, decoând de la Issy-les-Moulieaux. La bordul aeronavei se afla Henri Farman. Alte evenimente din aviație petrecute la 28 martie. !-->!-->!-->!-->!-->!-->…
HiSky va recepționa al 3-lea Airbus A320, vechi de 7 ani
HiSky anunță un nou contract cu Air Lease Corporation, o companie lideră pe piața de leasing pentru avioane, cu un portofoliu investiotional de peste 22 miliarde dolari. Este vorba despre achiziția în regim dry-lease a celei de-a treia!-->…
București – Zadar cu RYANAIR, din 19 iunie 2021 (Orarul zborurilor)
RYANAIR, mai exact subsidiara Lauda Europe, a anunțat noua bază din Zadar. Vor fi alocate 3 aeronave și vor începe zborurile spre 17 destinatii din Europa. Printre noile rute anunțate, regăsim și București - Zadar cu zboruri din 3 iulie. !-->!-->…
Noile rute programate în sezonul de vară 2021 din / spre România
În martie 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, știrile noastre erau despre zboruri suspendate, rute anulate, granițe închise. Iată că în martie 2021, mai exact la trecerea în sezonul de vară, venim cu vești bune și vă anunțăm noile rute!-->…
27 martie în aviație: Traian Vuia a început primele teste de zbor; cel mai mare accident din istoria…
Pe 27 martie 1907, românul Traian Vuia a început testele cu avionul său, Vuia II, nou echipat cu suprafețe de direcție. El a făcut un zbor scurt de 10 metri. Acest prim experiment al celui de-al doilea prototip a avut loc în Paris, Franța.!-->…
RYANAIR anunță 3 baze noi în Grecia și 46 de rute noi
Oficial, Grecia deschide sezonul turistic estival 2021 pe 14 mai, dar doar pentru cei vaccinați, imunizați sau testați de COVID-19. Însă românii ar putea călători în Grecia de la mijlocul lunii aprilie, în special pentru scurta vacanță de!-->…
Bees Airline, noua companie aeriană din Ucraina, a primit aprobare să zboare pe mai mult de 30 de…
Bees Airline este o nouă companie aeriană din Ucraina. Recent, startup-ul ucrainean a primit aprobarea lansării unui șir de rute din capitala țării, Kiev. Bees Airline, care a primit un certificat de operator aerian la începutul acestei!-->…
airBaltic anunță zboruri între Riga și Dubai, de la 1 septembrie 2021
Compania aeriană letonă airBaltic anunță că, începând cu 1 septembrie 2021, intenționează să lanseze noi zboruri programate între Riga și Dubai, Emiratele Arabe Unite. airBaltic a programat conectarea ambelor orașe cu patru zboruri!-->…
Volotea, Air Nostrum și Dante Aeronautical dezvoltă un proiect de transformare a avioanelor de până…
Consorțiul format din Volotea, Air Nostrum și Dante Aeronautical a prezentat un proiect de transformare a aeronavelor cu rază scurtă și medie, care au maxim 19 locuri, în avioane complet electrice. Un proiect spaniol caută finanțare!-->!-->!-->…