blankblank

Carpatair – de la extaz la agonie şi invers?

1 5.138

Carpatair a luat naştere în anul 1999 şi a operat primul zbor pe 26 martie 1999, pe ruta Cluj-Napoca – Veneţia. Din 2000, hub-ul a fost mutat la Timişoara. Primul avion a fost un Yakovlev Yak-40 închiriat de la Moldavian Airlines. Aşa şi-a început povestea una dintre cele mai mari companii aeriene regionale din sud-estul Europei.

Yakovlev Yak-40

În perioada de glorie, compania a operat, prin hub-ul de pe Aeroportul „Traian Vuia”, peste 350 de zboruri săptămânale spre 28 de destinaţii, din şase ţări din Europa de Est şi de Vest. Într-un timp, flota Carpatair era formată din 15 aeronave: 6 – SAAB 2000, 1 – Boeing 737-300, 3 – Fokker 100, 3 – Fokker 70, 2 – ATR 72-500.

La început a fost bine. Fiind una dintre primele companii aeriene din Banat, Carpatair s-a bucurat de un mare succes, beneficiind de o concurenţă scăzută din partea celorlalţi competitori. În 2012, Carpatair încă mai transporta cam 40% dintre pasagerii trecuţi prin aeroportul din Timişoara.

carpatair_fokker

Dar anii au trecut şi situaţia s-a schimbat, iar Carpatair nu a reuşit să se adapteze. Wizz Air a intrat puternic în Banat, deschizând noi rute cu plecare din Timişoara şi Arad. Carpatair a pierdut teren în faţa competitorilor şi a acuzat conducerea aeroportului din Timişoara de furnizarea de ajutor de stat companiilor concurente şi practicarea de tarife discriminatorii. Acuzaţiile s-au transformat într-o serie de procese, în care a fost implicat atât Aeroportul Internaţional Timişoara, cât şi operatorul low-cost Wizz Air. Pe 14 noiembrie, o sentinţă irevocabilă îi dă câştig de cauză operatorului Carpatair în bătălia cu aeroportul din Timişoara, dar deja situaţia se schimbase.

carpatair_boeing

Anul 2013 a început cu ceva probleme pentru Carpatair. Au fost înregistrate mai multe incidente în care au fost implicate aeronavele KPR, cel mai important fiind cel de la Roma. O aeronavă ATR 72 KRP a ieşit de pe pista aeroportului Fiumiciuno.

ATR_72_Carpatair

În ultimul an, Carpatair a anunţat tot felul de schimbări în programul operaţional. A renunţat la hub-ul de la Timişoara şi şi-a îndreptat atenţia tot mai mult spre aeroportul din Bacău. Din 28 octombrie 2012, Carpatair a renunţat la ruta Timişoara – Bucureşti. Însă a continuat să deschidă noi rute din Craiova, Bacău şi Chişinău.

Şi când totul părea ok, Carpatair anunţă că şi-a restructurat flota. Pe 31 mai 2013, ultima aeronava Saab 2000 a părăsit flota Carpatair, dupa 10 ani de serviciu sub însemnele companiei, marcând astfel o schimbare importantă de strategie a Carpatair: trecerea la zboruri point to point, fără escale la Timişoara.

Dar nu s-a oprit aici. Pe 31 mai, Carpatair a renunţat la majoritatea aeronavelor. Pe lângă Saab-uri, a returnat Boeing-ul 737-300 primit pe 21 mai 2012 şi care a ajuns în flota Belavia Belarusian Airlines, a renunţat la cele 3 Fokker 70 şi la un Fokker 100. Legat de cele două ATR-uri, unul a fost avariat serios în incidentul de la Roma, iar al doilea zboară în flota Jat Airways. În prezent, flota Carpatair este formată din 4 aeronave: 3 Fokker 100 şi un Boeing 737-300 (SP-LLC) împrumutat de la LOT Polish Airlines.

Odată cu reducerea flotei, Carpatair a redus şi numărul zborurilor. De la 21 iunie 2013, Carpatair a renunţat la rutele: Timişoara-Bacău, Timişoara-Cernăuţi, Timişoara-Iaşi, Timişoara-Chişinău, Timişoara-Craiova, Timişoara-Dusseldorf, Timişoara-Munich. În prezent, Carpatair are o reţea formată din 9 destinaţii: Germania – Stuttgart; Italia – Bergamo, Roma, Veneţia; România – Bacău, Craiova, Timişoara; Republica Moldova – Chişinău; Ucraina – Cernăuţi.

carpatair_saab

Aş putea spune că măsurile au fost luate pentru a asigura profitabilitatea companiei aeriene. Însă nu putem anticipa direcţia spre care se îndreaptă acest transportator. Atâta timp cât conducerea Carpatair este mulţumită de activitatea actuală şi e pe profit, probabil că va continua aşa. Din surse apropiate Airlines Travel, am aflat că un nou Boeing 737 se va alătura flotei KRP. Aeronava Boeing 737-36M (MSN 28332) este propulsată de două motoare 2x CFMI CFM56-3C1, are o capacitate de 148 de locuri şi 17 ani de activitate. Prin 1998, această aeronavă a fost şi în flota TAROM.

Am zburat cu Carpatair şi mi-a plăcut. Am apreciat acest transportator pentru activitatea sa şi tind să cred că va zbura multă vreme de-acum încolo. Mă aştept la un rebranding, la o repoziţionare în piaţa. Carpatair este un transportator full-service şi am convingerea că va rămâne aşa. Iar în perioada iulie-august, Carpatair va suplimenta zborurile spre Italia.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Carpatair începând cu sezonul de iarnă 2013/2014!

Leave A Reply

Your email address will not be published.