Madeira deschide ”coridorul verde” pentru cei vaccinați și pentru cei vindecați de COVID-19

0 687

Daca iti sunt utile aceste informatii, gandeste-te ca o cafea ne-ar energiza sa scriem mai multe informatii utile pentru tine.>>Meritam o cafea?<<

Așa cum anticipam încă din 2020, pandemia de COVID-19 va pune la grea încercare omenirea și în 2021. Va mai dura ceva timp până când vom scăpa de amenințarea acestui virus.

Diferența dintre anul trecut și anul curent în raport cu noul coronavirus stă în faptul că în mare parte știm cu ce ne luptăm, avem câteva vaccinuri pe piață, câteva tratamente eficiente și sperăm la o normalitate fără (prea multe) restricții și condiții.

Din păcate, dacă îi putem spune așa, anul 2021 va fi de tranziție spre o nouă normalitate, iar călătoriile în scop turistic vor fi cu siguranță mai mai multe ca în 2020, dar și condiționate pe alocuri.

Se discută de certificate de vaccinare, de pasapoarte de vaccinare, de coridoare verzi, de travel pass-uri etc.. Este clar faptul că toate aceste discuții și eforturi sunt depuse pentru ca oamenii să poată călători mult mai ușor între țări, fără a mai fi obligați să stea în carantină.

Madeira va introduce facilități pentru cei vaccinați

Madeira, de exemplu, a anunțat deschiderea ”coridorului verde” pentru cei vaccinați și pentru cei vindecați de COVID-19. Cei cu teste negative de COVID-19 oricum pot călători deja în Madeira.

Însă pentru sezonul estival, Madeira dorește mai mulți turiști și atunci a anunțat acest coridor verde pentru cei imunizați prin vaccin sau prin vindecarea de COVID-19. Turiștii trebuie să demonstreze că s-au recuperării de Covid-19 în ultimele 90 de zile sau că au un certificat oficial de vaccinare, care include data celor două doze luate și perioada de imunizare pentru fiecare vaccin. Documentele trebuie trimise în limba engleză pe site-ul Madeirasafe.com, înainte de a pleca în călătorie.

Cu toate că se depun eforturi pentru reluarea turismului de masă, în prezent Insula Madeira este inclusă pe lista roșie a multor țări doar pentru simplul fapt că este sub guvernarea Portugaliei. Conform autorităților din Madeira, zilnic sunt în medie 50 de cazuri noi de COVID-19, dar în același timp aproximativ 80 de oameni sunt declarați vindecați. Se estimează că populația Madeirei se va imuniza în proporție de 70% până la finalul acestui an.

Exemplul Madeirei va fi urmat cu siguranță și de alte țări dependente de turism și putem aminti aici de Spania, Grecia, Bulgaria, dar și alte state europene. Sau UE va aproba Digital Green Pass și atunci totul va fi mai clar pentru locuitorii bătrânului continent.

În prezent, Portugalia este pe lista galbenă a României și toți cei ce călătoresc din Portugalia în România vor avea nevoie de test PCR COVID-19 negativ și vor sta 10 zile în izolare.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.