Navigheaza in Categoria
Aviație
Airlines – AirlinesTravel.ro – stiri si noutati despre companii aeriene si din lumea aviatiei. Informații despre avioane, companii aeriene comerciale /militare si de pasageri, aeroporturi. Aviația e împărțită în: aviația comercială, aviația militară, aviația sportivă și de agrement; aviația privată!
Aviația este ramura aeronauticii care se ocupă de construcția, funcționarea și utilizarea aeronavelor mai grele decât aerul. Tot prin „aviație” se înțelege totalitatea avioanelor și a personalului de care dispune o țară sau la nivel global.
Aeroportul Londra Heathrow plafonează numărul pasagerilor care pot călători zilnic la 100 000!
Într-o scrisoare deschisă către pasageri cu privire la limita de capacitate, CEO-ul Heathrow, John Holland-Kaye, a spus: „Industria globală a aviației se recuperează din pandemie, dar moștenirea COVID continuă să pună presiuni pe!-->!-->!-->…
Situația zborurilor anulate / întârziate s-a îmbunătățit la aeroportul Otopeni – București!
În intervalul 7-13 iulie 2022, pe Aeroportul Henri Coandă, un număr de 731 de zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu 226 (24%) mai puține decât în săptămâna anterioară. Mai puține zboruri!-->!-->!-->…
Greva angajaților RYANAIR din Spania a dus la anularea a 15 zboruri și întârzieri în alte 234 de…
Marți a fost prima zi de greve a sindicatele de la Ryanair, dintr-o nouă etapă de 12 zile, pentru a cere îmbunătățiri ale condițiilor de muncă. Vă reamintim că au mai fost șase zile de grevă la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii!-->…
Wizz Air anulează 5% din numărul total de zboruri programate pentru această vară! Vor fi afectate și…
Compania europeană low-cost Wizz Air a anunțat reducerea numărului de zboruri programate în această vară pentru a face față perturbărilor din aviație și din cauza lipsei de personal. Conform declarațiilor făcute de Andras Rado, Senior!-->…
Sky Cruise nu va zbura niciodată în forma prezentată, cu atât mai puțin până în 2040!
Zilele acestea au început să apară imagini randate cu un posibil hotel zburător cu propulsie nucleară. Conform prezentării, se dorește ca acest hotel zburător să poată găzdui până la 5000 de persoane și să fie gata până în 2040. !-->!-->!-->…
Peste 25 000 de zboruri au fost anulate pentru luna august!
Companiile aeriene au făcut ajustări operaționale, ceea ce a dus la anularea a peste 25 000 de zboruri care erau inițial programate pentru luna august. Peste 60% dintre acestea sunt din Europa. Lipsa personalului din aeroporturi și!-->…
Traficul aerian la nivel global a ajuns, în luna mai 2022, la 68.7% din valorile perioadei…
Asociația Internațională a Transporturilor Aeriene (IATA) a dezvăluit că traficul aerian se redresează, ratele în mai fiind cu 83,1% mai mari decât în 2021. Potrivit unui comunicat de presă al IATA, principala cauză a creșterii poate!-->!-->!-->…
TAROM a câștigat 3 premii importante în cadrul Provocării Zborului Sustenabil (SkyTeam)
Echipa TAROM este onorată să anunțe că a câștigat premiile „Compania aeriană cu cele mai scăzute emisii de CO2 pe distanță medie”, „Compania aeriană cu cel mai bun management al deșeurilor” și „Compania aeriană cu cea mai bună implicare a!-->…
Concurs ROMATSA: HAI ÎN TURNUL DE CONTROL!
Cu ocazia Zilei Aviației Române si a Forțelor Aeriene Române, te invităm să candidezi la vizitarea unuia dintre turnurile de control al traficului aerian din Bucuresti (Otopeni sau Băneasa), Timișoara sau Sibiu. Trebuie doar să!-->!-->!-->…
British Airways anulează peste 10300 de zboruri pe distanțe scurte!
British Airways anulează la alte 10300 de zboruri pe distanțe scurte, de la începutul lunii august și până la sfârșitul lunii octombrie. Decizia a fost luată pentru a stabiliza programul operațional pe fondul perturbărilor continue din!-->…
Air Connect va debuta cu zboruri comerciale în luna iulie! Primul avion ATR 72-600 Air Connect…
Ȋn contextul crizei din aviație, pe piața din România, se lansează o nouă companie aeriană ce va opera curse interne și zboruri tip charter. Prima aeronavă Air Connect ajunge joi, 7 iulie, pe Aeroportul Internațional București!-->…
Sute de zboruri întârziate și anulate în ultima săptămână pe Aeroportul Internațional Henri Coandă…
În intervalul 30 iunie – 6 iulie 2022, pe Aeroportul Henri Coandă, un număr de 957 de zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute. Companiile aeriene care au operat aceste zboruri au comunicat că!-->!-->!-->…