20 de milioane de pasageri transportaţi de Wizz Air

0 596

În cadrul unei conferinţe din 25 iunie, Wizz Air a anunțat că a transportat 20 de milioane de pasageri din și spre România de la lansarea operațiunilor locale, în 2007. Doar în 2014 compania a transportat 3,9 milioane de pasageri din și spre România, cu 19,9% mai mult față de 2013.

„Aniversarea a 20 de milioane de pasageri transportați este un moment istoric pentru România, a doua cea mai mare țară unde avem baze operaționale, deoarece tocmai am depășit volumul populației țării. Acest lucru ne confirmă că românii apreciază tarifele accesibile, destinațiile populare și calitatea serviciilor noastre. Orașul cu cel mai mare trafic de pasageri din rețeaua de transport Wizz Air din România este București și ne-am angajat să-l dezvoltăm ca destinație de vacanță și pentru afaceri. De aceea, am fi încântați să promovăm Bucureștiul turistic în țări precum Italia și Marea Britanie în parteneriat cu Bucharest Tourism Board, odată ce vor putea să înceapă să implementeze proiectele curente”, a declarat Daniel de Carvalho, purtător de cuvânt Wizz Air.

Şi operaţiunile pe România sunt în creştere. În 2015, Wizz Air a lansat rute noi cum ar fi: Constanţa – Londra cu Wizz Air, din 15 iunie 2015; Timişoara – Torino cu Wizz Air, din 30 martie 2015; Cluj – Bari cu Wizz Air, din 14 martie 2015. Însă a şi suspendat zboruri: Wizz Air suspendă activitatea de la aeroportul din Craiova.

Pe 19 mai 2015, Wizz Air a sărbătorit 11 ani de zboruri şi a prezentat un nou livery(Video). Începând cu luna mai 2015, Wizz Air a introdus alocarea random a locurilor la cumpărarea biletului.

Citiţi: Wizz Air a anunţat orarul de iarnă 2015 / 2016

Leave A Reply

Your email address will not be published.