Blue Air păstrează baza din Cipru. Vezi ce zboruri vor fi operate din Larnaca, după data de 21 iunie 2020!
Pandemia de COVID-19 a afectat aviația și turismul la nivel global și, implicit, în România. TAROM și Blue Air au nevoie de sprijin financiar pentru a putea traversa această perioadă grea și instabilă.
În luna aprilie, Guvernul a aprobat acordarea creditului de salvare pentru ambele companii aeriene din România. Doar că restricțiile de călătorie au dus la blocarea avioanelor la sol. Din martie, timp de 2 luni, TAROM și Blue Air nu au mai operat zboruri interne și nici internaționale. O exceție a făcut TAROM, care a menținut activă ruta București – Atena.
În aceste momente grele și incerte, Blue Air a decis să suspende zborurile interne din România și zborurile internaționale din / spre România până la 1 iulie. Dar nu vă așteptați să se revină la programul operațional pre-COVID. Blue Ai a redus foarte mult numărul zborurilor de pe majoritatea rutelor și chiar a suspendat rute.
Blue Air păstrează baza din Cipru
Analizând sistemul de rezervări Blue Air, observăm că și baza din Larnaca va rămâne activă. Se va păstra un singur avion, care va opera zboruri pe rutele: Larnaca – Atena (6 zboruri săptămânale din 21 iunie), Larnaca – Salonic (2 zboruri în perioada 21 iunie – 30 iunie și 4 zboruri săptămânale din 2 iulie) și Larnaca – București (4 zboruri săptămânale de la 1 iulie).
București – Larnaca cu Blue Air, după 1 iulie
0B 137 București 15:35 – 17:45 Larnaca miercuri, sâmbătă
0B 137 București 09:35 – 11:45 Larnaca duminică
0B 137 București 21:20 – 23:30 Larnaca luni
0B 138 Larnaca 12:30 – 14:50 București miercuri, sâmbătă
0B 138 Larnaca 06:30 – 08:50 București duminică
0B 138 Larnaca 18:05 – 20:35 București luni
BILETE se pot cumpăra de pe site-ul companiei aeriene BLUE AIR.
Suntem optimiști, dar în același timp și realiști. Ținând cont că pandemia de COVID-19 este în plină desfășurare, recomandăm la prudență și răbdare. Călătoriți responsabil! Așteptăm să vedem și noile condiții de călători, care vor fi impuse de autorități pentru distanțarea socială.
*Rutele și orarul zborurilor sunt stabilite de compania aeriană în corelație cu legile și restricțiile impuse de autoritățile din respectivele țări. Zborurile ar putea fi reluate mai devreme de 1 iulie, dar la fel pot fi amânate după data de 1 iulie.
*Site-ul AirlinesTravel nu se face responsabil de modificarile operationale, de zboruri sau de biletele de avion.