blank

55 de persoane rănite, o tonă de carburant scursă din rezervoare și o anchetă asupra echipajului #U6178

0 1.088

În dimineața zilei de 15 august 2019, aeronava Airbus A321-200 URAL Airlines (VQ-BOZ) a aterizat în regim de urgență într-un lan de porumb. Avionul a decolat de la Moscova, având ca destinație Aeroportul Simferopol. Opera zborul #U6178 și avea la bord 233 de persoane (226 de pasageri și 7 membri ai echipajului).

Imediat după decolarea de la Aeroportul Internațional Zhukovsky – Moscova, aeronava s-a intersectat cu un stol de păsări, unele dintre acestea lovind ambele motoare. În urma incidentului bird strike, ambele motoare ale avionului au cedat. Piloții au fost nevoiți să le oprească și să efectueze o aterizare în regim de urgență.

55 de persoane au fost rănite în urma accidentului din Rusia

Inițial au fost raportate 23 de persoane rănite, dintre care 10 ar fi avut nevoie de îngrijiri de specialitate și au fost transportate la spital. Însă noile informații din anchetă arată că au fost 55 de persoane rănite, dintre care 17 copii. 6 dintre răniți au fost transportați la spitalele din regiune.

Ancheta a mai scos la iveală și faptul că aproximativ o tonă de carburant s-ar fi scurs din rezervoarele avionului. Acesta a decolat cu 16 tone de combustibil în rezervoare, din care a consumat cam 500 de litri. După aterizarea de urgență și în urma avariilor suferite de avion, aproximativ o tonă de carburant s-ar fi scurs din rezervoare. Bine că nu a existat un incendiu, ceea ce ar fi dus la o tragedie.

Anchetatorii au recuperat cutiile negre ale avionului și urmează să fie analizate. IAC (Interstate Aviation Committee) a anunțat că acestea nu au fost avariate în urma accidentului.

O altă veste interesantă vine de la compania aeriană Ural Airlines. Reprezentanții companiei au anunțat că echipajul implicat în incidentul din 15 august a fost suspendatde la zbor pe toată durata anchetei cu privire la incident. Pare a fi o procedură clasică, normală în astfel de situații. Dar mai există o anchetă ce-i vizează direct pe membrii echipajului, iar aceasta face referire la modul de evacuare al avionului. Există suspiciuni că nu s-au respectat procedurile de evacuare.

Important este că incidentul nu a dus la pierderea de vieți omenești. Piloții au fost lăudați de un general de armată din Rusia. Dacă există Miracolul de pe râul Hudson, acum există și miracolul din lanul de porumb.

Leave A Reply

Your email address will not be published.