blank

US Airways la ultimul zbor – US Airways Flight 1939

1 818

După 76 de ani de zboruri şi activitate neîntreruptă, US Airways va dispărea ca brand. „Căsnicia” dintre US Airways şi American Airlines trece la următorul nivel, când cele 2 platforme pentru rezervări se vor uni şi toate zborurile vor fi operate sub brandul American Airlines.

Totul a început pe 14 aprilie 2013, când American Airlines s-a „îndrăgostit” de US Airways şi a cerut-o în „căsătorie”. Anunţul fuzionării a venit la scurt timp după ce American Airlines şi-a anunţat rebrandingul, lucru ce a premeditat unirea celor două mari companii aeriene americane. Procesul de fuziune a fost lent, pe parcursul a doi ani, timp în care cele 2 branduri au existat în paralel.

În mare parte, flota US Airways a fost rebranduită în American, dar mai sunt câteva avioane (în special avioane A320 şi regionale) cu emblema US Airways şi pe care le vom putea admira în zbor până la finalul lui 2016.

US Airways va ieşi din scena aviaţiei prin operarea ultimului zbor – US Airways Flight 1939, 1939 fiind anul în care a început să zboare. Ultimul zbor va fi pe segmntul San Francisco – Philadelphia. Zborul 1939 a decolat vineri dimineaţă din Philadelphia cu direcţia San Francisco via Charlotte şi Phoenix. Zborul de retur va decola vineri, la 21:55, urmând să aterizeze la Philadelphia în jur de ora 07:00 dimineaţa, sâmbătă.

Zborul AA1939 / US1939 este operat cu o aeronavă Airbus A321-200, având traseul: Philadelphia – Charlotte – Phoenix – San Francisco – Philadelphia. Mai jos aveţi şi orarul zborurilor:

US1939 PHL 10:05 – 12:04 CLT 14:35 – 16:01 PHX 17:10 – 19:12 SFO 21:55 – 06:18+1 PHL

Adio, US Airways!

Leave A Reply

Your email address will not be published.