blank

Va fi inaugurat al 3-lea terminal al Aeroportului Internaţional Iaşi

1 814

Pe 17 octombrie 2015, va fi inaugurat al 3-lea terminal al Aeroportului Internaţional Iaşi. La evenimentul ce va avea loc mâine, începând cu ora 09:30, sunt invitate autorităţi centrale şi locale, precum şi întreaga comunitate ieseană. Astfel, pe lângă discursurile oficilităţilor prezente la festivitate, programul va cuprinde o scurtă slujba de sfinţire a noii clădiri, un spectacol artistic, dar şi alte momente pregătite special cu această ocazie. Evenimentul va fi moderat de cunoscutul realizator de radio, ieşeanul Daniel Buzdugan.

Cei prezenţi vor putea asista la un spectacol aviatic susţinut de echipa de acrobaţi ai Aeroclubului României, „Hawks of Romania”, condusă de către Domnul George Rotaru, Directorul General al Aeroclubului României. Totodată, ieşenii vor putea admira un „minishow aviatic” de excepţie, realizat cu aeromodele miniaturale telecomandate, sub indrumarea profesioniştilor de tradiţie în acest domeniu.

Clădirea noului terminal, cu o suprafaţă de aproximativ 3.600 de metri pătraţi, are şase birouri check-in şi va asigura o capacitate de procesare de 320 de pasageri pe ora-varf. Conducerea Aeroportului preconizează, totodată, că noul terminal va deveni complet operaţional începând cu data de 25 octombrie 2015, după ce toate companiile aeriene şi instituţiile colaboratoare îşi vor instala logistica necesară desfăşurării activităţilor specifice, dată ce corespunde şi cu începerea sezonului de iarnă în aviaţie, când de pe Aeroportul Iaşi se va putea zbura direct spre noi destinaţii: Munchen şi Paris.

Ridicarea noului terminal la Aeroportul International Iasi era absolut necesară, în condiţiile în care numărul frecvenţelor deja existente a crescut, iar alte curse noi urmează să fie introduse din această lună şi din 2016. În plus, s-a constatat o creştere permanentă a fluxului de călători pe Aeroportul din Iaşi, de la an la an.

Construirea celui de-al treilea terminal de pasageri, extinderea platformei de îmbarcare-debarcare şi a drumului perimetral reprezintă o ultimă etapă dintr-un proiect mai amplu, finanţat de Comisia Europeană, care presupune dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii. Proiectul are o valoare totală de 56,7 milioane de euro.

Leave A Reply

Your email address will not be published.