Top 50 cele mai mari companii aeriene la finalul lui 2012
Anul 2012 a fost unul destul de zbuciumat pentru aviaţia civilă. A început cu falimentul Spanair şi falimentul Malev, criza economică a lovit tot mai mult, preţul mare al carburantului s-a reflectat în preţurile biletelor şi în profiturile companiilor, mulţi transportatori au fost nevoiţi să-şi reducă flotele şi automat numărul de curse, tot mai multe companii aeriene au terminat 2012 pe minus. Cele mai afectate au fost cele din Europa.
Dar anul trecut a avut şi părţi pozitive. După statisticele IATA, 2012 a fost cel mai bun an legat de siguranţa aeriană din istoria aviatiei. Boeing şi-a depăşit propriile recorduri la livrări de aeronave şi producţie. Sunt transportatori aerieni care au terminat anul pe plus şi chiar s-au extins considerabil. 2012 a fost primul an cu peste 1 miliard de turişti înregistraţi la nivel mondial.
Tot în 2012, Continental Airlines s-a unit cu United Airlines şi astfel grupul United a devenit cel mai mare transportator aerian din lume după indecele ASK. Se înmulţeşte numărul de locuri disponibile cu numărul de kilometrii străbătuţi într-o săptămână şi rezultă capacitatea transportatorului (ASKs – available seat kilometres per week).
Emirates rămâne pe locul 3, la fel ca şi în 2011, dar cu o creştere de 18.4%. Dacă se va menţine acelaşi trend crescător, Emirates ar putea ajunge pe locul 2 până la finalul lui 2013. Să nu uităm că, tot în 2012, Emirates Group a anunţat al 24-lea an consecutiv pe profit.
Southwest Airlines rămâne cea mai mare companie aeriană low-cost, ocupând locul 5 în lume. Lion Air şi Jetstar au urcat foarte bine în clasament şi au depăşit WestJet.
Turkish Airlines a avut cea mai mare creştere în rândul operatorilor full-service, intrând în top 15 companii aeriene la nivel global cu o creştere de 7 poziţii. Să nu uităm că Turkish este numărul 1 în Europa după un clasament întocmit de SkyTrax.
Avem şi prezenţe noi în top 50. Transaero Airlines, Virgin Australia şi Eva Air au reuşit să se califice în topul celor mai mari companii aeriene după indecele ASK.
Linie aeriană | Dec-11 | Dec-12 | % Evoluţie | Global rang | Oscilaţia | |
---|---|---|---|---|---|---|
Dec-11 | Dec-12 | |||||
United Airlines | 3676173972 | 6149398758 | 67,3% | 4 | 1 | 3 |
Delta Air Lines | 5659984201 | 5643676049 | -0,3% | 1 | 2 | -1 |
Emirates | 4217428241 | 4992911535 | 18,4% | 3 | 3 | – |
American Airlines | 4740187417 | 4800884481 | 1,3% | 2 | 4 | -2 |
Southwest Airlines | 3052855291 | 3276525770 | 7,3% | 6 | 5 | 1 |
Lufthansa | 3232470602 | 3158824795 | -2,3% | 5 | 6 | -1 |
British Airways | 2969790657 | 3049528888 | 2,7% | 7 | 7 | – |
Air France | 2947863927 | 2825526843 | -4,2% | 8 | 8 | – |
China Southern | 2338943535 | 2596677741 | 11,0% | 10 | 9 | 1 |
Singapore Airlines | 2284561770 | 2375715435 | 4,0% | 11 | 10 | 1 |
Cathay Pacific | 2518689815 | 2311927122 | -8,2% | 9 | 11 | -2 |
Air China | 1975786807 | 2193529512 | 11,0% | 13 | 12 | 1 |
US Airways | 2148315118 | 2016797120 | -6,1% | 12 | 13 | -1 |
China Eastern | 1802997303 | 1987445996 | 10,2% | 15 | 14 | 1 |
Turkish Airlines | 1546786987 | 1918119411 | 24,0% | 22 | 15 | 7 |
Qantas Airways | 1967029665 | 1863468681 | -5,3% | 14 | 16 | -2 |
Qatar Airways | 1653642624 | 1798311481 | 8,7% | 19 | 17 | 2 |
KLM | 1743421204 | 1785622278 | 2,4% | 16 | 18 | -2 |
Korean Air Lines | 1699049358 | 1734522605 | 2,1% | 17 | 19 | -2 |
Thai Airways | 1601385091 | 1702802250 | 6,3% | 20 | 20 | – |
Air Canada | 1698644091 | 1671164061 | -1.6% | 18 | 21 | -3 |
All Nippon Airways | 1246645650 | 1549773945 | 24,3% | 25 | 22 | 3 |
TAM | 1484265530 | 1494027291 | 0,7% | 23 | 23 | – |
Ryanair | 1590511473 | 1476213184 | -7,2% | 21 | 24 | -3 |
Japan Airlines | 1392363846 | 1375619611 | -1.2% | 24 | 25 | -1 |
JetBlue Airways | 1189448769 | 1214788293 | 2,1% | 27 | 26 | 1 |
Aeroflot | 1032936073 | 1197672318 | 15,9% | 29 | 27 | 2 |
Etihad Airways | 989471343 | 1135831421 | 14,8% | 32 | 28 | 4 |
easyJet | 1056070278 | 1124069015 | 6,4% | 28 | 29 | -1 |
Iberia | 1197798613 | 1046122223 | -12,7% | 26 | 30 | -4 |
Malaysia Airlines | 1020187141 | 1039171244 | 1,9% | 30 | 31 | -1 |
Virgin Atlantic | 974968392 | 1005248585 | 3,1% | 33 | 32 | 1 |
Gol | 1007352569 | 913465718 | -9,3% | 31 | 33 | -2 |
Asiana Airlines | 801526420 | 876324179 | 9,3% | 36 | 34 | 2 |
Air India | 897084182 | 869253552 | -3,1% | 34 | 35 | -1 |
Alaska Airlines | 807036820 | 866811809 | 7,4% | 35 | 36 | -1 |
Arabia Saudită | 797784368 | 859673901 | 7,8% | 37 | 37 | – |
China Airlines | 797010713 | 824521813 | 3,5% | 38 | 38 | – |
Lion Airlines | 602332879 | 810548478 | 34,6% | 47 | 39 | 8 |
Hainan Airlines | 756248033 | 789659041 | 4,4% | 40 | 40 | – |
SWISS | 735342198 | 768204291 | 4,5% | 41 | 41 | – |
Jetstar Airways | 627376629 | 732129754 | 16,7% | 46 | 42 | 4 |
Air New Zealand | 727101490 | 710174817 | -2,3% | 42 | 43 | -1 |
WestJet | 677374415 | 703526653 | 3,9% | 45 | 44 | 1 |
Alitalia | 713564199 | 702771404 | -1.5% | 43 | 45 | -2 |
Jet Airways | 766255713 | 682168104 | -11,0% | 39 | 46 | -7 |
Transaero Airlines | 590637778 | 681909360 | 15,5% | – | 47 | n / a |
Air Berlin | 704680454 | 678119686 | -3,8% | 44 | 48 | -4 |
Virgin Australia | 563988380 | 667351376 | 18,3% | – | 49 | n / a |
EVA Air | 600022403 | 661811048 | 10,3% | – | 50 | n / a |
TOTAL | 81823394427 | 87310342925 | 6,7% |