blank

Guvernul german este pe punctul de a naționaliza compania aeriană Condor

0 2.038

Guvernul german este gata să naționalizeze Condor, conform Reuters. Acordul încheiat cu transportatorul polonez LOT, care dorea să preia Condor pentru suma de 300 de milioane de EUR, este pe punctul de a se prăbuși în turbulențele cauzate de criza coronavirusului.

LOT a convenit în ianuarie să cumpere Condor pentru aproximativ 300 de milioane de euro (328 de milioane de dolari). Se dorea un grup de aviație european cu peste 20 de milioane de pasageri pe an.

Germania naționalizează Condor

Dar cu avioanele reținute la sol din cauza restricțiilor de călătorie, plus scăderea cererii, LOT este nevoită să solicite sprijin guvernamental pentru a supraviețui.

Polish Aviation Group (PGL), deținătorul companiei LOT Polish Airlines, a solicitat unele garanții financiare pe care guvernul german le consideră inacceptabile. În acest moment, nu există o decizie finală cu privire la această tranzacție, dar surse din interior spun că există mari șanse ca autoritățile germane să naționalizeze Condor.

Naționalizarea Condor va pentru o perioadă scurtă de timp. Planul e ca, după ce trece pandemia, autoritățile din Germania să înceapă un proces de privatizare pentru Condor.

Condor este o fostă subsidiară Thomas Cook (companie aeriană specializată în zboruri charter, care a falimentat). Un împrumut de stat de 380 de milioane de euro (415 milioane de dolari) a permis salvarea subsidiarei germane. Săptămâna trecută, Condor a solicitat 200 de milioane de euro sub formă de ajutor de stat pentru a putea supraviețui în vremuri de criză.

Leave A Reply

Your email address will not be published.