blank

FAA a descoperit o noua problema la Boeing 737 MAX

1 568

Administrația Federală a Aviației din Statele Unite (FAA) a descoperit un alt defect de siguranță la programul Boeing 737 MAX. FAA investighează programul Boeing 737 MAX din cauza a două accidente cu victime în care au fost implicate avioane MAX.

Inițial s-a descoperit o problemă la sistemul MCAS (Maneuvering Characteristics Augmentation Systems). Această problemă a fost rezolvată printr-un update software.

O noua problema la Boeing 737 MAX

Însă acum s-a descoperit o nouă problemă de siguranță la sistemul informatic. În urma unor teste realizate în simulator, FAA a descoperit o nouă breșă de funcționalitate. Însă nu e clar dacă această problemă se poate soluționa prin update de software sau va necesita un upgrade hardware.

Boeing nu a negat cele declarate și confirmate de FAA. Producătorul american de avioane va remedia toate problemele de natură hardware și software și apoi va recertifica modelul 737 MAX.

La mijlocul acestei luni, un oficial FAA era foarte optimist, declarând că avioanele 737 MAX vor reveni în zbor până la finalul acestui an. Însă acum, după ce a fost descoperită o nouă problemă, posibil ca revenirea avioanelor Boeing 737 MAX în zbor să se facă în 2020.

Leave A Reply

Your email address will not be published.