blankblank

Air New Zealand şi Delta Air Lines au anunţat retragerea aeronavelor Boeing 747-400 din flote

0 726

Pentru a eficientiza costurile operaţionale pe termen lung, companiile aeriene au luat în calcul modernizarea flotelor. Astfel, aeronave ca Boeing 747-400 (cel mai mare avion de pasageri de la Boeing) au început să fie eliminate din sistem.

Pe 28 iulie, la scurt timp după ce a intrat în posesia primului Boeing 787-9 Dreamliner, Air New Zealand a retras unul dintre cele 2 avioane Boeing 747-400, iar al doilea şi ultimul va fi eliminat din flotă pe 10 septembrie. Ambele vor ajunge în cimitirul de avioane din Victorville, California. Treptat, locul acestora va fi luat de aeronave Boeing 777-300ER, avioane mai eficiente din punct de vedere al consumului de carburant. ANZ continuă planul început în urmă cu câţiva ani, acela de a elimina din flotă avioanele legendare lacome la carburant.

La rândul său, operatorul aerian Delta Air Lines a anunţat intenţia de a retrage 25% din flota de aeronave Boeing 747-400, până la finalul acestui an. În prezent, 16 avioane Jumbo Jet zboară pentru Delta, fiind configurate în 3 clase: 48 de locuri la Business Class, 42 de locuri la Economy Plus şi 286 de locuri la Economy. Dintre acestea, 3 vor fi scoase din uz la finalul lunii septembrie, iar al 4-lea va fi eliminată în decembrie.

De-a lungul timpului, mai multe companii aeriene au renunţat la jumbo jet. All Nippon Airway a retras ultimul B 747-400 în martie 2014. În 2011, Japan Air Lines a renunţat la ultimul Jumbo Jet. Cathay Pacific şi Singapore Airlines au renunţat şi ele la B747, iar Air India şi Eva Air vor urma exmplul companiilor aeriene menţionate mai sus.

Şi în Europa sunt companii aeriene cu Boeing 747-400 în flotă. British Airways operează 55 de avioane B 747-400 şi nu-şi arată încă dorinţa de a renunţa la ele, în ciuda costurilor operaţionale ridicate, iar Air France – KLM operează împreună o flotă formată din 29 de avioane Boeing 747-400. Lufthansa are 19 747-400, dar şi 19 Boeing 747-8i comandate, un model mai eficient din punct de vedere al costului operaţional, dar fără succes.

(Foto cover: http://www.planespotters.net/)

Leave A Reply

Your email address will not be published.