Air New Zealand a intrat în posesia primului Boeing 787-9 Dreamliner (foto / video)
În decursul zilei de ieri, Air New Zealand a intrat în posesia primului Boeing 787-9 Dreamliner. Ceremonia a avut loc la baza Boeing din Everett şi au participat aproximativ 1000 de angajaţi Boeing (cei ce au pus umărul în proiectul 787), reprezentanţii Air New Zealand şi invitaţi speciali.
Primul 787-9 Dreamliner, dintr-o comandă de 10 unităţi, vine într-un livery nou, o compoziţie cromatică all-black pe care o vom regăsi pe mai multe aeronave din flota Air New Zealand.
Pentru început, Air New Zealand va opera primul Boeing 787-9 pe ruta Auckland-Perth, în decursul acestui an, cel mai probabil începând cu 15 octombrie 2014, iar Tokyo și Shanghai, din noiembrie 2014. Înainte de debutul oficial spre Perth, aeronava va opera mai multe zboruri spre Sydney, Melbourne şi Brisbane.
Boeing a predat cheile primului 787-9 Dreamliner către Air New Zealand, aşa că aeronava va putea fi luată acasă. Pe 10 iulie 2014, Boeing 787-9 Dreamliner Air New Zealand va opera zborul NZ6789, pe ruta Seattle – Auckland şi va decola la ora 8am (ora locală din Seattle). Va ajunge în Noua Zeelandă, pe 11 iulie 2014, ora 4pm.
Fiecare Boeing 787-9 Air New Zealand va veni într-o configurație cu trei clase: 18 locuri la Business Class, 21 la Premium Economy și 263 de locuri la Economy. Un Boeing 787-9 Air New Zealand va putea fi admirat la Farnborough International Airshow, eveniment ce va avea loc în Hampshire, Anglia, în perioada 14-20 iulie 2014.
787-9 completează și extinde familia 787. Cu un fuselaj mai lung cu 6 metri peste 787-8, 787-9 va putea transporta cu până la 40 mai mulți pasageri şi va putea zbura cu până la 830 km mai mult. Cu toate că vorbim de o aeronavă mai mare, Boeing nu a făcut rabat la performanțe, păstrând fiabilitate unui Dreamliner.
787-9 foloseste designul vizionar al 787-8, oferind pasagerilor caracteristici, cum ar fi: ferestre mari, iluminat cu LED-uri, umiditate mai mare şi presiunea în cabină setată pentru o altitudine mai mică. Până în prezent, 26 de clienți din întreaga lume au comandat 409 unităţi 787-9, reprezentând 40% din totalul de aeronave 787 comandate.