Wizz Air extinde baza de la Gatwick cu patru avioane A320neo
Wizz Air a confirmat extinderea bazei de la Gatwick prin alocarea de noi aeronave și achiziția de sloturi de la Norwegian Air. Filiala britanică a Wizz Air Ungaria va aloca bazei de la Londra Gatwick încă patru avioane Airbus A320neo, din primăvara anului 2022. Urmează ca în viitorul apropiat să anunțe și o serie de rute noi.
Astfel, din 2022, Wizz Air UK va opera cu 5 avioane de la baza Londra Gatwick. Vă reamintim că această bază a fost deschisă în toamna anului 2020, într-o perioadă incertă din cauza pandemiei.
Legat de sloturile achiziționate, Wizz Air a cumpărat 15 perechi zilnice de la Norwegian Air, ceea ce va facilita deschiderea de noi rute și creșterea frecvențelor pe rutele existente. Suma plătită nu a fost dezvăluită.
„Achiziția de sloturi la aeroportul Gatwick ne va permite să ne îmbunătățim prezența și poziția competitivă pe piața londoneză. Sezonul 2022 are potențialul de a fi o oportunitate extraordinară pentru aviația din Marea Britanie.”, a de clarat directorul executiv al grupului, Jozsef Varadi.