blank

Wizz Air Abu Dhabi amână lansarea zborurilor până la 16 noiembrie 2020

0 2.857

Wizz Air Abu Dhabi, noua companie aeriană din Emiratele Arabe Unite, amână lansarea zborurilor până la 16 noiembrie 2020. Inițial termenul de lansare al zborurilor era 1 octombrie 2020.

Din cauza restricțiilor de călătorie generate de COVID-19, Wizz Air Abu Dhabi își informează pasagerii că va amâna lansarea operațiunilor sale cu două săptămâni, până la 16 noiembrie 2020.

Cu o flotă compusă din 2 aeronave Airbus A321neoWizz Air Abu Dhabi va avea cea mai mică amprentă ecologică și cele mai mici costuri de operare din regiune. Rețeaua inițială de rute a companiei aeriene include Alexandria, Atena, Kutaisi, Larnaca, Odesa și Erevan.

Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare vor fi informați automat prin e-mail, în cazul în care clienții au rezervat direct pe wizzair.com sau prin intermediul aplicației mobile a companiei aeriene.

120% din tariful inițial va fi încărcat automat în contul WIZZ al clientului, sumă care poate fi utilizată timp de 24 de luni pentru achiziționarea produselor și serviciilor Wizz Air. Pasagerii pot opta pentru rambursarea în numerar și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transfer pe un card bancar printr-un e-mail separat.

În acest caz, clienții vor fi eligibili pentru doar 100% din tariful inițial. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – ar trebui să ia legătura cu compania de la care și-au cumpărat biletele. Deși este dincolo de controlul companiei aeriene, Wizz Air își cere sincer scuze pentru neplăcerile cauzate.

Leave A Reply

Your email address will not be published.