blank

Târgul de Crăciun din București se va deschide pe 26 noiembrie

1 1.682

Târgul de Crăciun București se deschide în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie 2021, pe esplanada cu statui din Piața Universității. Va fi unul dintre cele mai mari Târguri de Crăciun din România.

Bradul care va fi amplasat în Piața Universității are o înălțime de 15 metri, este reutilizabil, durabil și ecologic, creat din lemn și împodobit cu ornamente sculptate.

Începând cu 26 noiembrie, la târgul de Crăciun din București, vizitatorii vor găsi zilnic inspirație pentru cumpărături de sezon și cadouri: produse artizanale, globuri pictate manual, clopoței, coronițe din brad, decorațiuni și ornamente.

Nu vor lipsi nici preparatele tradiționale specifice sezonului: cozonacii, prăjiturile, plăcintele, acadelele, turta dulce, ciocolata de casă, băuturile sau gustările calde, se mai arată în comunicat. Programul va fi completat de muzică ambientală și momente speciale dedicate sărbătorii Crăciunului.

Anul acesta, evenimentul se va desfășura în condiții speciale, adaptate contextului epidemiologic actual, iar siguranța vizitatorilor, a expozanților și a personalului rămâne primordială. Accesul în târg se va face pe bază de bilet, care va acoperi, de asemenea, o parte din costurile organizării evenimentului.

Intrarea se va face pe bază de bilet și certificat digital COVID-19

Prețul biletului va fi de 5 lei la achiziționarea online, respectiv de 7 lei la casa de bilete din locație. Copiii cu vârsta până în 12 ani beneficiază de acces gratuit. Biletele online sunt disponibile începând cu 12 noiembrie, iar casa de bilete funcționează pe toată durata de desfășurare a evenimentului Bucharest Christmas Market.

Conform legislației în vigoare, accesul participanților se realizează în limita a 30% din capacitatea spațiului de desfășurare a evenimentului și este permis doar persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru, care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în baza prezentării Certificatului Digital European COVID-19.

Sunt exceptați de la prezentarea acestor documente copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, însoțiți de o persoană majoră care se află în una dintre situațiile

Leave A Reply

Your email address will not be published.