blank

Șapte state membre UE au început deja să utilizeze “Certificatul digital COVID UE”

1 1.039

Sistemul Uniunii Europene, responsabil pentru verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor COVID digitale ale UE, a intrat în funcțiune, de pe 1 iunie. Șapte state membre UE au început deja să utilizeze pașaportul digital, cu o lună înainte de termenul limită pentru implementarea “Certificatul digital COVID UE”.

De la 1 iunie, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia s-au conectat deja la sistem și au început să elibereze primele certificate de călătorie COVID-19 UE, în timp ce anumite țări au decis să se conecteze la sistem doar atunci când vor fi implementate toate funcțiile la nivel european.

Șapte state membre UE au început deja să utilizeze “Certificatul digital COVID UE”.

Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei UE cu privire la această etapă, mai multe țări se vor alătura sistemului în zilele și săptămânile următoare. Pe data de 10 mai, 22 de țări – inclusiv România – au testat cu succes sistemul informatic care facilitează generarea certificatelor digitale COVID UE, transmiterea elementelor de siguranță care permit verificarea, centralizarea acestora în gateway-ul european și validarea codurilor QR de către celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Sapte-state-au-inceput-sa-utilizeze-Certificatul-1

Regulamentul urmează să fie aplicat de la 1 iulie. Până atunci, acordul politic din 20 mai trebuie adoptat formal de Parlamentul European și Consiliu. După intrarea în vigoare a regulamentului, va exista o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni, în care statele membre – care au nevoie de timp suplimentar – să înceapă eliberarea certificatelor. În același timp, Comisia va oferi sprijin tehnic și financiar statelor membre în acest sens.

Comisarul pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Stella Kyriakides, pe de altă parte, a insistat asupra faptului că este important ca statele membre să pună la punct sistemele naționale în următoarele săptămâni, astfel încât sistemul să poată funcționa pe deplin la timp pentru sezonul estival.

Comisia UE a venit cu ideea creării certificatului digital COVID al UE pentru a facilita libera circulație în siguranță a cetățenilor în UE în timpul pandemiei COVID-19. Ideea a fost dezvăluită pe 17 martie, după care, în ziua respectivă, Comisia a lucrat îndeaproape cu statele membre pentru a crea un pasaport digital care sa fie acceptat de toate țările.

Leave A Reply

Your email address will not be published.