blank

Programul operațional Blue Air pe rutele București – Cluj și București – Iași, din 2 iulie 2020

0 7.757

Pandemia de COVID-19 a dus la suspendarea zborurilor Blue Air, începând cu 21 martie 2020. Odată cu instaurarea stării de urgență în România, Blue Ai decis să stopeze zborurile interne și internaționale.

Dar iată că avem speranțe ca zborurile Blue Air să se reia începând cu 1 iulie. Mai exact, zborurile interne din România apar în sistemul de rezervări începând cu 2 iulie. Evident, așa cum se întâmplă în multe zone de pe planetă, Blue Air a ajustat programul operațional. A redus flota, a închis rute și a redus numărul zborurilor.

Blue Air pe rutele București – Cluj și București – Iași

Au avut de suferit inclusiv zborurile interne București – Cluj și București – Iași. Înainte de pandemia cu noul coronavirus, Blue Air opera 12-14 zboruri pe fiecare rută. După data de 2 iulie 2020, când se preconizează că vor relua zborurile interne, vor fi 3 zboruri săptămânale pe București – Cluj și 4 zboruri pe București – Iași. Asta înseamnă o reducere a numărului de zboruri cu până la 75% față de perioada pre-COVID.

Și din aceste motive, probabil mulți dintre voi veți primi notificări cu zboruri anulate pe rutele interne chiar și în iulie, august. Mai jos aveți noul orar.

București – Cluj cu Blue Air, din 3 iulie

0B 3001 București 08:35 – 09:30 Cluj luni, vineri, duminică
0B 3102 Cluj 18:40 – 19:35 București luni, vineri, duminică

București – Iași cu Blue Air, din 3 iulie

0B 6101 București 21:55 – 22:50 Iași joi
0B 6101 București 23:20 – 00:15+1 Iași vineri
0B 6001 București 08:35 – 09:30 Iași sâmbătă
0B 6101 București 15:05 – 16:00 Iași duminică

0B 6102 Iași 20:05 – 21:00 București joi
0B 6102 Iași 21:30 – 22:25 București vineri
0B 6002 Iași 07:00 – 07:55 București sâmbătă
0B 6102 Iași 13:15 – 14:10 București duminică

Suntem optimiști, dar în același timp și realiști. Ținând cont că pandemia de COVID-19 este în plină desfășurare, recomandăm la prudență și răbdare. Călătoriți responsabil! Așteptăm să vedem și noile condiții de călători, care vor fi impuse de autorități pentru distanțarea socială.

*Rutele și orarul zborurilor sunt stabilite de compania aeriană în corelație cu legile și restricțiile impuse de autoritățil e din respectivele țări. Zborurile ar putea fi reluate mai devreme de 1 iulie, dar la fel pot fi amânate după data de 1 iulie. Pentru mai multe informații cu privire la rute, zboruri și bilete de avion, luați legătura cu Blue Air, accesând pe site-ul www.blueairweb.com/.

*Site-ul AirlinesTravel nu se face responsabil de modificarile operationale, de zboruri sau de biletele de avion.

Leave A Reply

Your email address will not be published.