Noua Zeelanda și Australia au deschis “Covid-safe travel bubble” cu 200 de zboruri săptămânale.
Pe 19 aprilie 2021, Noua Zeelanda și Australia au deschis mult-așteptatul “Covid-safe travel bubble” (acord de călătorie fără carantină), după ce ambele țări au reușit să elimine răspândirea coronavirusului. Qantas și subsidiara Jetstar consideră ca această redeschidere este o descoperire majoră pentru recuperarea aviației și turismului australian. „Redeschiderea acestor zboruri peste Tasman este o etapă foarte importantă în recuperarea după pandemie pentru Australia și Noua Zeelandă, dar și pentru aviație și turism”, a declarat CEO-ul Qantas, Alan Joyce.
Prima aeronavă Jetstar, zborul JQ201, a decolat de la Aeroportul Sydney Kingsford Smith (SYD) spre Aeroportul Auckland (AKL), și a fost operat cu o aeronava Airbus A320. Zborul QF143 operat de Qantas, a decolat din Sydney (SYD) spre Auckland (AKL) și a fost operat cu o aeronavă de tip Airbus A330.
Qantas și Jetstar, subsidiara low-cost, intenționează să opereze zboruri spre toate destinațiile pre-COVID-19 din Noua Zeelandă, operând 15 rute. Companiile aeriene vor efectua 29 de zboruri combinate între Noua Zeelanda și Australia doar pe 19 aprilie 2021 și au planificate aproximativ 200 de zboruri săptămânale, după aceea.
Vor fi peste 200 de zboruri săptămânale între Noua Zeelanda și Australia.
„Noua Zeelandă a fost a doua sursă de vizitatori internaționali din Australia înainte de pandemie. Acum va deveni numărul unu”, a adăugat Joyce. Australia și Noua Zeelandă au închis granițele în luna martie 2020. În octombrie 2020, Australia a redeschis granițele pentru cetățenii neozeelandezi. Cu toate acestea, Noua Zeelandă a redeschis granițele pentru cetățenii australieni abia acum.
Primul ministru australian, Scott Morrison, a comentat despre“Covid-safe travel bubble” spunând că „ideea ca, într-o zi, totul să se redeschidă – deși nu se va întâmpla așa… deodată. Se va întâmpla cu prudență și cu atenție.”
Compania aeriană Qantas, prin vocea CEO-ului Alan Joyce, este fermă pe poziție: vaccinați-vă sau stați acasă! Odată cu demararea procesului de vaccinare impotriva COVID-19, la bordul avioanelor sale vor putea urca doar cei ce vor face dovada vaccinării.