Emirates va relua zborurile cu pasageri începând cu 6 aprilie

0 2.335
Avion intarziat? Zbor anulat? >>Solicita acum despagubiri<< pentru zborul intarziat sau anulat. Poti avea dreptul pana la 600€.

Emiratele Arabe Unite au aprobat reluarea zborurilor comerciale cu pasageri, care vor fi operate de Emirates și Etihad Airways. Astfel, din 6 aprilie Emirates va începe să zboare cu pasageri din Dubai spre Londra Heathrow, Frankfurt, Paris, Zurich și Bruxelles. Vor fi operate 4 zboruri săptămânale spre Londra și câte 3 zboruri săptămânale pe celelalte destinații.

Însă mare atenție pentru că Emiratele Arabe Unite, dar și celelalte țări, nu au ridicat restricțiile de călătorie. Pasagerii vor fi informați dacă sunt eligibili sau nu pentru zbor.

Emirates va relua zborurile cu pasageri

Pentru început, toate aceste zboruri vor fi operate de la Terminalul 2 al aeeroportului din Dubai (DXB). Și vor fi zboruri cu pasageri doar spre destinațiile din Europa. De asemenea, Emirates va transporta și marfă pe aceste zboruri, în ambele direcții.

HH Sheikh Ahmed bin Saeed Al Maktoum, Chairman și Chief Executive, Emirates, a declarat că aeronavele Emirates vor transporta, pentru început, doar pasagerii care îndeplinesc protocoalele de intrare în țările de destinație. Mulți pasageri doresc să părăsească Emiratele Arabe Unite pentru a se întoarce la familiile lor, în țările de origine.

Toate zborurile programate vor fi onorate cu aeronave Boeing 777-300ER, care vor oferi locuri la Business Class și Economy Class. Biletele vor putea fi cumpărate de pe site-ul companiei Emirates, dar doar dacă pasagerii sunt eligibili pentru călătorie.

Din cauza pandemiei cu noul coronavirus, Emirates a modificat serviciile la bord. Revistele și alte materiale tipărite nu vor fi disponibile pe aceste zboruri. Produsele alimentare și băuturile vor fi servite la bord, dar vor veni ambalate special. Iar servirea se va face cu contact minim între pasageri și echipajul de cabină.

Odată întoarse în Dubai, aeronavele vor fi supuse unor procese ample de dezinfectare și curățare după fiecare zbor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.