Din cockpit: Aterizarea aeronavei Antonov AN-225 la Varșovia, filmată din cockpit (video)
Pe 14 aprilie 2020, așa cum v-am anunțat de câteva zile, Antonov AN-225 a zburat la Varșovia. Unicul și inegalabilul avion cargo a aterizat în capitala Poloniei, în jurul orei 11:00 (ora României). Evenimentul a fost urmărit online de zeci de mii de pasionați de avioane și zboruri, dar și de curioși.
Momentul aterizării la Varșovia a fost filmat și din cockpitul aeronavei Antonov AN-225. Imaginile sunt spectaculoase și le puteți urmări mai jos.
Înainte de a aterizare, Antonov An-225 Mriya a operat un low pass și a salutat mulțimea prezentă la aeroport prin balans stânga-dreapta. Așa știe AN-225 să facă spectacol.
Din cockpit: Aterizarea aeronavei Antonov AN-225 la Varșovia
Antonov An-225 a executat un low pass
Antonov AN-225 a decolat pe 11 aprilie spre China. Primul segment a fost operat de la Aeroportul Internațional Kyiv-Antonov-2 spre Aeroportul Internațional Almaty, apoi și-a continuat călătoria spre Tianjin și retur. Acesta este primul zbor comercial după o pauză importantă, timp în care aeronava a fost supusă unei întrețineri capitale.
A fost un zbor umanitar. An-225 a transportat în Polonia sute de tone de echipamente de protecție necesare în lupta cu noul coronavirus. Vorbim aici de 7 milioane de măști, sute de mii de combinezoane, mănuși și vizere.

Aceasta este a 6-a aeronavă Antonov Airlines (subsidiară Antonov) implicată în misiuni speciale de transport echipamente medicale. Până în prezent, celelalte misiuni au fost operate cu aeronave Antonov AN-124-100. Aceste zboruri fac parte din programul SALIS (Strategic Airlift Interim Solution), în interesul NATO și UE.
Antonov An-225 a decolat de la Varșovia
În dimineața acestei zile, aeronava a decolat de la Varșovia!