blank

Danemarca va elimina restrictiile pentru călătorii vaccinați sau imunizați, de la 1 mai

0 2.210

Danemarca va elimina restrictiile de călătorie impuse din cauza pandemiei în ceea ce privește intrarea în țară pentru cei care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene și din țările asociate Spațiului Schengen.

Într-o întâlnire cu Partidul Liberal, Partidul Popular Danez, Stânga Radicală, Partidul Popular Socialist, Lista Unității, Partidul Popular Conservator, Alternativa și Alianța Liberală, s-a convenit redeschiderea treptată a călătoriilor, luând în considerare răspândirea virusului în țară.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe a menționat că acordul de redeschidere a frontierelor înseamnă că instrucțiunile de călătorie vor fi actualizate săptămânal, în funcție de situația din fiecare țară și regiune. Interdicția de călătorie fusese impusă pe fondul răspândirii noilor variante ale COVID-19 și prelungită de mai multe ori și trebuia să dureze cel puțin până pe 20 aprilie.

Comentând decizia, Ministrul de Externe – Jeppe Kofod – a declarat că lista roșie nu va mai fi folosită, în timp ce vor revenii ghidurile săptămânale de călătorie publicate de Ministerul Afacerilor Externe. „Danemarca este într-o poziție excelentă. Nu trebuie să riscăm acum. Prin urmare, trebuie să luăm în considerare faptul că numărul cazurilor este în creștere în mai multe țări din Europa și mai este și riscul noilor mutații”, a spus ministrul. Decizia facilitează, de asemenea, comunitatea de afaceri daneză care poate acum să călătorească în scop de business.

Danemarca va elimina restrictiile de călătorie de la 1 mai.

Ministrul Justiției, Nick Hækkerup, a aplaudat această decizie, menționând că această mișcare extinde lista scopurilor recunoscute pentru a putea călători. „Pe termen lung, am convenit asupra următoarelor faze ale redeschiderii, astfel încât atât danezilor, străinilor, turiștilor, cât și comunității de afaceri să li se spună cu ce se pot baza, de ex. oportunități de călătorie pentru danezii complet vaccinați și turiștii străini, dacă dezvoltarea infecției în Danemarca și în străinătate o permite”.

Guvernul și părțile au convenit ca redeschiderea țării să aibă loc în patru etape. În timp ce faza 1 va avea loc pe 21 aprilie și constă în reîntoarcerea restricților de călătorie care se pot modifica saptămânal și a hărților care să arate nivelul infecțiilor în fiecare zonă a țării, celelalte trei faze vor reprezenta pași mai mari spre redeschidere.

Etapa 2, care va începe pe 1 mai, le va permite danezilor și străinilor care vor fi complet vaccinați împotriva COVID-19 să călătoreasă, inclusiv în scop turistic. Cei care vor venii din zona roșie, vor rămâne supuși testării și carantinei.

Călătorii care intră în Danemarca din țările de frontieră, vor fi scutiți de la cerința izolării după intrarea în Danemarca.

Faza 3, pe de altă parte, va avea loc începând cu 14 mai, în momentul în care Danemarca intenționează să aibă vaccinați toți cetățenii în vârstă și cei mai vulnerabili, precum și pe cei cu vârsta peste 50 de ani, cel puțin cu prima doză. Odată cu începerea acestei faze, limita de incidență pentru deschiderea/închiderea țărilor/regiunilor ce se regăsesc pe listele galbene și portocalii, va fi crescută de la 20/30, cât era anterior, la 50/60 (100.000/7 zile).

În același timp, persoanelor care călătoresc în scopuri neesențiale în țară din țările din UE și spațiul Schengen care se află pe lista portocalie, li se vor permite să intre, deși vor rămâne supuse testelor și carantinei. Numai cei vaccinați și cei imunizați vor fi eligibili să intre fără restricții.

Ultima fază, a patra, va fi implementată odată cu lansarea certificatul de vaccin digital al UE, pe 26 iunie. Cei care vor ajunge în Danemarca cu un astfel de document vor putea intra fără a fi supuși carantinei.

Oamenii sunt mai dornici să călătorească decât oricând de la începutul pandemiei. Un sondaj recent realizat arată că 95% dintre călători ar lua în considerare călătoria imediat după ridicarea interdicțiilor de călătorie. 87% dintre acești călători susțin că au nevoie disperată de a face o călătorie de vacanță în afara țării lor de reședință chiar acum.

Leave A Reply

Your email address will not be published.