Certificatul verde digital în UE – tot ce trebuie să știi despre acesta

0 1.676

Astăzi, 17 martie, Comisia Europeană a propus crearea unei adeverințe electronice verzi pentru a facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19.

Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19. Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea.

Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga UE și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor. Statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricții în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în același mod și călătorilor care dețin o adeverință electronică verde.

Elementele-cheie ale regulamentului propus astăzi de Comisie sunt următoarele:

Certificatul verde digital faciliteaza libera circulatie

Adeverințe accesibile și sigure pentru toți cetățenii UE!
✅ Adeverința electronică verde va acoperi trei tipuri de adeverințe – adeverințele de vaccinare, adeverințele privind testarea pentru SARS-CoV-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) și adeverințele pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.

Adeverințele vor fi eliberate în format digital sau pe suport de hârtie. Ambele vor avea un cod QR care va conține informații esențiale necesare, precum și o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinței.

🌐 Comisia va institui un portal și va sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autoritățile să le poată utiliza pentru a verifica toate semnăturile de pe adeverințe în întreaga UE. Datele cu caracter personal ale deținătorilor de adeverințe nu sunt transmise către portal și nu sunt păstrate de statul membru care efectuează verificarea.

Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în limba sau limbile oficiale ale statului membru emitent, precum și în limba engleză.

Certificatul verde digital in practica

Nediscriminare!

Toți cetățenii – fie că au fost sau nu vaccinați – ar trebui să beneficieze de o adeverință electronică verde atunci când călătoresc în UE. Pentru a preveni discriminarea persoanelor care nu sunt vaccinate, Comisia propune crearea nu numai a unei adeverințe de vaccinare interoperabile, ci și a unor adeverințe de testare pentru COVID-19 și a unor adeverințe pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.

Același drept pentru călătorii care dețin o adeverință electronică verde – în cazul în care acceptă dovada vaccinării pentru a renunța la anumite restricții în materie de sănătate publică precum testarea sau carantina, statele membre ar trebui să accepte, în aceleași condiții, și adeverințele de vaccinare eliberate în cadrul sistemului de adeverințe electronice verzi.

Această obligație s-ar limita la vaccinurile care au primit o autorizație de introducere pe piața UE, dar statele membre pot decide să accepte și alte vaccinuri.

Notificarea altor măsuri – în cazul în care un stat membru continuă să le solicite deținătorilor unei adeverințe electronice verzi să stea în carantină sau să efectueze un test, statul respectiv trebuie să notifice Comisia și toate celelalte state membre și să își argumenteze decizia de a fi luat astfel de măsuri.

Numai informații esențiale și date cu caracter personal securizate!

Certificatul verde digital pe hartie

Adeverințele vor include un set limitat de informații, cum ar fi numele, data nașterii, data eliberării, informații relevante cu privire la vaccin/test/vindecare și un identificator unic al adeverinței. Aceste date pot fi verificate numai pentru a confirma și a verifica autenticitatea și valabilitatea adeverințelor.

Adeverințele electronice verzi vor fi valabile în toate statele membre ale UE, iar Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția vor putea recurge la ele. Adeverințele electronice verzi ar trebui să fie eliberate pentru cetățenii UE și membrii de familie ai acestora, indiferent de naționalitatea lor. Aceste adeverințe ar trebui să li se elibereze și resortisanților țărilor terțe care își au reședința în UE și vizitatorilor care au dreptul de a călători în alte state membre.Sistemul de adeverințe electronice verzi este o măsură temporară.

Această măsură va fi suspendată de îndată ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va declara sfârșitul urgenței la nivel internațional în domeniul sănătății cauzate de COVID-19.

Etapele următoare:

Pentru a fi gata înainte de începutul verii, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European și de Consiliu.

În paralel, statele membre trebuie să pună în aplicare cadrul de încredere și standardele tehnice, convenite în cadrul rețelei de e-sănătate, pentru a asigura punerea în aplicare la timp a adeverințelor electronice verzi, interoperabilitatea acestora și respectarea deplină a protecției datelor cu caracter personal. Scopul este ca lucrările tehnice și propunerea să fie finalizate în lunile următoare.

Leave A Reply

Your email address will not be published.