„Certificat EU COVID-19” se va lansa oficial în luna iunie
Săptămâna trecută, Parlamentul European (PE) a aprobat noul „Certificat EU COVID-19” – este același certificat verde digital propus de Comisia Europeană, dar cu alt nume – care va fi limitat la o durată de 12 luni, pașaportul care va permite recuperarea mobilității internaționale „în siguranță” în cadrul Uniunii Europene.
Parlamentul European a precizat că deținătorii „Certificat EU COVID-19” nu ar trebui să fie obligați să respecte restricțiile suplimentare de călătorie, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea. Deputații europeni cer că „țările să asigure posibilități de testare universale, accesibile, în timp util și gratuite pentru a evita discriminarea împotriva celor nevaccinați din motive economice.”
Îndoielile etice au marcat de la început ideea unui pașaport european de vaccinare. Astfel, pentru a evita orice discriminare, deputații europeni solicită ca testele să fie gratuite, la fel și vaccinurile, astfel încât atât cetățenii UE vaccinați, cât și cei nevaccinați să poată călători, cu una sau mai multe măsuri de securitate. Toți vor putea călători în interiorul Uniunii Europene, dar cer nevaccinați vor fi supuși restricțiilor, deoarece fiecare stat membru va avea puterea de a impune propriile restricții, inclusiv celor care sunt vaccinați.
„Certificat EU COVID-19” va facilita călătoria în siguranță în această vară.
Negocierea va începe săptămâna aceasta, deoarece nu toate țările UE o văd la fel și nici nu sunt condiții clare cu privire la modul de aplicare a certificatului european. De asemenea, nu toată lumea gândește la fel despre restricțiile care trebuie aplicate celor care sunt și nu sunt vaccinați.
Franța a fost prima țară membră UE care a lansat un certificat, în urma recomandărilor Comisiei Europene. Guvernul francez a actualizat aplicația de urmărire TousAntiCovid pentru a include rezultatele testelor și certificatele de vaccinare, mai ales că certificatul poate fi obținut și de persoanele care au fost parțial vaccinate.
Spania va implementa certificatul digital în luna iunie și va efectua un test pilot în luna mai. „Acest sistem va oferi certitudine, un element fundamental pentru recâștigarea încrederii în călătorii”, a spus Secretarul de Stat din Spania, Fernando Valdés, pe Twitter. Proiectul spaniol trebuie să țină cont și de comunitățile autonome.
La rândul său, Regatul Unit are în vedere testarea unui certificat Covid, dar concentrat pe evenimente masive în locuri închise, cum ar fi meciuri de fotbal și spectacole. Guvernul a declarat la începutul lunii aprilie că certificatul va începe să fie testat la mijlocul lunii aprilie și că va fi dezvoltat în lunile următoare.
SUA nu susține crearea unui certificat de călătorie care să fie acceptat la nivel global.
La fel ca certificatul european, cel britanic va include rezultatele testelor, certificatele de vaccinare sau chiar un certificat care să demonstreze că persoana respectivă a fost imunizată. Aplicația nu va fi utilizată în transportul public, în magazine sau în baruri. Totuși, acest proiect de lege a primit critici pentru că este „discriminatoriu”.
În ceea ce privește călătoriile internaționale, Regatul Unit rămâne concentrat asupra sistemului „semafor” cu care va clasifica destinațiile turistice începând cu 17 mai. Și Uniunea Europeană se concentrează, de asemenea, pe dezvoltarea unui certificat propriu pentru țările membre, lucru care nu mai include Regatul Unit și care adaugă o dificultate suplimentară relației britanicilor cu destinațiile lor preferate din UE.
În SUA, Casa Albă a decis deja, încă din luna aprilie, că nu va exista o bază de date federală privind vaccinările și niciun mandat federal care să impună tuturor să obțină un card unic de vaccinare. Astfel, SUA a exclus crearea unui pașaport federal de vaccinare sau să solicite americanilor imunizați împotriva Covid-19 să dobândească o acreditare specifică, o idee care a generat diviziuni în țară.
Cu toate acestea, Purtătoarea de Cuvânt de la Washington – Jen Psaki, a lăsat o portiță deschisă pentru ca sectorul privat să își dezvolte propriile modele de pașapoarte de vaccinare, așa cum fac deja mai multe companii din țară, dar a insistat că Guvernul nu se va implica și nu va sprijini niciun certificat de acest gen.