Târguri de Crăciun în România: București, Sibiu, Cluj, Oradea, Timișoara!

1 7.555

Ne mai despart câteva săptămâni până la cea mai așteptată sărbătoare din an – sărbătoarea Crăciunului. Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie sau 7 ianuarie în fiecare an. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin.

blankblank

Crăciunul este, pe lângă sărbătoarea creștină, o perioadă cu numeroase tradiții și obiceiuri. Amintim aici de colinde, piese de teatru cu motive religioase, mese îmbelșugate și tradiția cadourilor aduse de Moș Crăciun.

Cele mai frumoase Târguri de Crăciun în România

Până la Crăciun, vom avea târguri de Crăciun, acest eveniment stradal asociat cu sărbătoarea Crăciunului. Aceste târguri de Crăciun își au originea în Germania, însă acum sunt organizate în multe țări din lume. Târgurile de Crăciun din Europa sunt cele mai renumite la nivel global, în special cele din Austria și Germania. La târgurile de Crăciun vă puteți bucura de vin fiert, shopping, puteți degusta preparate tradiționale dedicate Crăciunului și chiar puteți participa la concertele organizate pe toată durata târgului. Este o bună oportunitate de a ieși în familie sau cu prietenii și a intra în spiritul Crăciunului.

În România, tradiția târgului de Crăciun nu are o istorie prea lungă, dar a fost adoptată rapid de majoritatea orașelor mari din țară. De exemplu, Târgul de Crăciun de la Sibiu a fost lansat odată cu capitala europeană. Cluj, Timișoara sau Brașov au adoptat această tradiție și au reușit să atragă tot mai mulți vizitatori de la un an la altul. Nici București nu se lasă mai prejos, doar e capitala României.

În 2021, sub egida pandemiei și a restricțiilor, autoritățile din mai multe orașe au decis să organizeze Târgul de Crăciun.

Târgul de Crăciun din București

Târgul de Crăciun din Bucureşti se deschide pe 20 noiembrie, va fi organizat în Piaţa Constituției și va ține până pe 26 decembrie 2022.

În acest an vă așteptăm cu peste 70 de căsuțe din lemn de unde puteti alege cadouri specifice sarbătorilor de iarnă, jucării, suveniruri tradiționale și produse alimentare, dar și cu spatii pentru activități și jocuri interactive pentru copii, concerte live în cadrul cărora vor cânta coruri de la Palatul National al Copiilor și Opera Comică pentru Copii, dar și artiști”, se arată în postarea publicată pe Facebook de Primăria Capitalei. 

De pe 20 noiembrie, la Târgul de Crăciun din București, vizitatorii vor găsi zilnic inspirație pentru cumpărături de sezon și cadouri: produse artizanale, globuri pictate manual, clopoței, coronițe, decorațiuni și ornamente. Nu vor lipsi nici aromele specifice sezonului: cozonacii, prăjiturile, plăcintele, acadelele, turta dulce, ciocolata de casă, băuturile sau gustările calde.

  • Perioada: 20 Noiembrie 2022 – 26 Decembrie 2022
  • Intrare: liberă

Târgul de Crăciun din Sibiu

Târgul de Crăciun din Sibiu este organizat anual începând cu 2007, anul în care Sibiu a fost Capitală Europeană. Putem spune că este unul dintre târgurile pioniere din România. Au fost ani în care Târgul de Crăciun din Sibiu a fost în topul celor mai frumoase târguri europene.

Anul acesta, târgul va fi organizat în Piața Mare și va fi deschis în perioada 11 noiembrie 2022 – 2 ianuarie 2023.

E oficial! Anul acesta magia Crăciunului revine în Piaţa Mare, în perioada 11 noiembrie 2022 – 2 ianuarie 2023!”

  • Perioada: 11 Noiembrie 2022 – 2 Ianuarie 2023
  • Intrare: liberă și pe baza certificatului verde COVID-19

Târgul de Crăciun din Oradea

Ho Ho Ho! În perioada 2 decembrie 2022 – 26 decembrie 2022, ne vom bucura din nou de magia Sărbătorilor de iarnă, la Târgul de Crăciun Oradea! Căsuțe cu bunătăți, dulciuri ca-n copilărie, decorațiuni și cele mai frumoase cadouri de Crăciun se vor așeza cuminți în jurul bradului din Piața Unirii, sub mii de luminițe fermecate.

Târgul de Crăciun din Oradea este un proiect cultural organizat de Primăria Municipiului Oradea prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR). Târgul va avea loc în Piața Unirii și Piața Ferdinand.

  • Perioada: 2 decembrie 2022 – 26 decembrie 2022
  • Intrare: libera

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca

Târgul de Crăciun Cluj 2022 va avea loc în perioada 18 noiembrie – 31 decembrie, în inima orașului. Piața Unirii devene încă o dată locul în care faptele bune, colindele și poveștile la gura sobei își dau întâlnire. În această rubrică, vom aduna toate noutățile din târg, vom recomanda activități și evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă, vom pregăti articole tematice și cine-știe-ce mai găsim demn de împărtășit cu voi.

  • Perioada: 18 Noiembrie 2022 – 31 decembrie 2022
  • Intrare: libera

Târgul de Crăciun din Timișoara

Eveniment așteptat cu nerăbdare de toată lumea, Târgul de Crăciun va începe la Timișoara pe 1 Decembrie și va rămâne deschis până pe 2 ianuarie 2023.Primul concert programat pe scena Târgului va avea loc cu ocazia Zilei Naționale a României și va avea ca protagoniști trupa Voltaj, Ansamblul „Timișul” și invitații acestuia din toate zonele țării.

Deschiderea festivă a Târgului de Crăciun va avea loc de Ziua Națională, în 1 Decembrie, iar evenimentele se vor desfășura până în 2 ianuarie 2023.

  • Perioada: 1 decembrie 2022 – 2 Ianuarie 2023
  • Intrare: libera

Târgul de Crăciun din Craiova

Magia sărbătorilor poate fi deja resimțită în Centrul Vechi și Piața Mihai Viteazul din Craiova, la Târgul de Crăciun din Craiova. Căsuțe de poveste unicat, un brad înalt de peste 20 metri, peste un milion de beculețe și figurine luminoase, dar și un patinoar de 700 mp sunt pregătite să-și primească oaspeții în fiecare zi. Târgul de Crăciun din Craiova se desfășoară anul acesta în cinci zone: Piața Mihai Viteazul, Centrul Vechi, esplanada Teatrului Național, zona Doljana, Părculețul de la Catedrala Sf. Dumitru.

Evenimentele din seria „Lumi magice” de la Craiova sunt menite să ne ajute să intrăm în spiritul sărbătorilor de iarnă, la capătul unui an cu multe încercări. Pentru accesul la căsuțe nu este nevoie decât de voie bună, mască și păstrarea distanței. Certificatul de vaccinare sau dovada trecerii prin boală sunt solicitate doar în perimetrul scenei, când sunt organizate spectacolele din weekend.

  • Perioada: 11 noiembrie 2022 – 8 ianuarie 2023
  • Intrare: liberă

Lista Târgurilor de Crăciun din România rămâne deschisă și o vom actualiza pe baza informațiilor anunțate de autoritățile din diferite localități.

1 comentariu
  1. […] în ultimul rând, Târgurile de Crăciun au fost deja deschise în București, Sibiu, Craiova, Cluj-Napoca și nu numai, ceea ce înseamnă […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.