Navigheaza in Categoria
Aviație
Airlines – AirlinesTravel.ro – stiri si noutati despre companii aeriene si din lumea aviatiei. Informații despre avioane, companii aeriene comerciale /militare si de pasageri, aeroporturi. Aviația e împărțită în: aviația comercială, aviația militară, aviația sportivă și de agrement; aviația privată!
Aviația este ramura aeronauticii care se ocupă de construcția, funcționarea și utilizarea aeronavelor mai grele decât aerul. Tot prin „aviație” se înțelege totalitatea avioanelor și a personalului de care dispune o țară sau la nivel global.
Wizz Air își extinde operațiunile din Varșovia cu zboruri spre Valencia, Aqaba, Veneția și Bilbao!
Wizz Air a programat lansarea a patru rute noi din Varșovia Chopin ( WAW ), dintre care trei către puncte nedeservite din capitala Poloniei. Valencia (VLC) de pe coasta de sud-est a Spaniei va primi două zboruri pe săptămână, luni și!-->!-->!-->…
Următorul val de zboruri anulate și întârziate în Europa. În ce condiții pasagerilor li se cuvin…
În ultima vreme, nenumăratele întârzieri și anulări ale zborurilor pe aeroporturile din Europa au devenit o regulă. Principala cauză a acestei situații este lipsa de personal, cu care se confruntă companiile aeriene și aeroporturi, cauzată!-->…
Curse întârziate și anulate în săptămâna 28 iulie – 3 august 2022 pe Aeroportul Internațional “Henri…
În intervalul 28 iulie – 3 august 2022, pe Aeroportul “Henri Coandă”, un număr de 816 zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, în scădere cu 7 zboruri față de săptămâna anterioară. Numărul!-->!-->!-->…
British Airways a suspendat vânzarea de bilete pe zborurile scurte și europene din / spre Londra…
British Airways, care se străduiește să țină pasul cu reluarea traficului aerian și să se supună reglementărilor făcute de Aeroportul Londra Heathrow, a redus deja programul de zbor din cauza lipsei de personal și a suspendat vânzarea!-->…
Calendarul grevelor în aviație pe aeroporturile din Europa, în august 2022!
Criza din aviație este continuă să ne afecteze călătoriile, vacanțele, zborurile. A ajuns o loterie să călătorim cu avionul. Cu toate că numărul zborurilor anulate este în scădere, crește numărul zborurilor întârziate sau amânate. Nu de!-->…
Aviația comercială va avea nevoie de peste 600 000 de piloți noi până în 2041
Boeing a estimat că vor fi necesari 602.000 de noi piloți, 610.000 de noi tehnicieni de întreținere a aeronavelor și 899.000 de noi membri ai echipajului de cabină, până în 2041. Boeing a mai estimat și faptul că flota globală de avioane!-->…
Angajații RYANAIR din Spania amenință cu greve periodice, din 8 august, în fiecare săptămână, până…
Sindicatele USO și Sitcpla la care sunt afiliați angajații RYANAIR din Spania, au anunțat că vor lua o pauză de la greve până luni, 8 august. După aceea, dacă nu se rezolvă favorabil cerințele lor, vor exista greve periodice pe durata a!-->…
București – Ancona cu Wizz Air, din 13 decembrie 2022
Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere și cea mai sustenabilă din Europa, anunță astăzi adăugarea a două noi rute de pe aeroporturi din România către două destinații din Italia. Românii pot călători acum din București către!-->…
Cluj – Perugia cu Wizz Air, din 14 decembrie 2022
Aeroportul Internațional Cluj anunță lansarea unei noi rute spre Italia, respectiv Perugia, operată de către compania aeriană Wizz Air. Zborurile Cluj - Perugia vor fi operate în premieră absolută începând din 14 decembrie 2022. Va fi a!-->…
Grevă Lufthansa: peste 1000 de zboruri anulate și peste 130 000 de pasageri afectați!
Greva de avertizare anunțată de sindicatul ver.di are un impact operațional masiv în mijlocul sezonului de vară. Lufthansa va trebui să anuleze aproape întregul program de zboruri din Frankfurt și München pentru miercuri, 27 iulie!-->…
Wizz Air a alocat a 12-a aeronavă bazei din București
Cea mai nouă aeronavă Airbus A321neo alocată Aeroportului Internațional „Henri Coandă” București este a 160-a aeronavă din flota modernă a Wizz Air și întărește angajamentul continuu al companiei aeriene pentru sustenabilitate. Wizz Air!-->!-->!-->…
Wizz Air Abu Dhabi va zbura spre Maldive și Kuwait
Wizz Air Abu Dhabi, compania aeriană națională cu tarif ultra-redus din Emiratele Arabe Unite, anunță astăzi că va lansa două noi rute din Abu Dhabi către paradisul idilic al insulei Maldive și a cincea destinație cheie a companiei aeriene!-->…