blank

Belavia a suspendat rutele spre 25 de destinații din 17 țări europene

0 1.267

25 de destinații din 17 țări au fost eliminate din rețeaua operațională a companiei aeriene Belavia, din cauza scandalului internațional legat de modul în care Belarus a deturnat un avion RYANAIR, ce opera zborul Atena – Vilnius, și l-a obligat să aterizeze la Minsk.

În dimineața zilei de duminică, 23 mai 2021, a avut loc un eveniment aviatic cum nu s-a mai văzut. Zborul FR4978 Atena – Vilnius, operat de compania RYANAIR, a fost deturnat spre Minsk la comanda regimului Lukașenko. Ordinul de interceptare a avionului comercial ar fi fost dat chiar de președintele Aleksandr Lukașenko. 

La bordul avionului se aflau 123 persoane, printre care și Roman Protasievic, cel ce a pus bazele canalului Nexta de pe Telegram, devenind astfel una dintre principalele surse de știri împotriva lui Aleksandr Lukașenko. El este ostil liderului din Belarus și a ajutat la coordonarea protestelor.

Belavia a suspendat rutele spre 25 de destinații din 17 țări europene.

Compania aeriană națională din Belarus a operat o rețea europeană considerabilă înainte de incidentul din 23 mai, cu zboruri spre 40 de destinații. Cu toate acestea, capacitatea Belavia de a deservi toate destinațiile din rețeaua operațională a fost semnificativ slăbită în ultimele zile după ce Uniunea Europeană și Marea Britanie au închis spațiul aerian pentru zborurile din Belarus.

Orașul de destinație (frecvența săptămânală)ȚaraSuspendat până la…
Riga (2)Letonia25 iunie
Vilnius (12)Lituania26 iunie
Kiev Borispol (14), Kiev Zhuliany (7), Lviv (7), Odessa (5) și Kharkiv (3)Ucraina25 august
Talin (4)Estonia28 august
Amsterdam (6)Olanda30 august
Barcelona (2)Spania30 octombrie
Berlin (3), Frankfurt (3), Hannover (4) și Munchen (2)Germania30 octombrie
Bruxelles Charleroi (2)Belgia30 octombrie
Helsinki (4)Finlanda30 octombrie
Kaliningrad (1)Rusia30 octombrie
Londra Gatwick (3)Marea Britanie30 octombrie
Milano Malpensa (3), Roma Fiumicino (3)Italia30 octombrie
Paris Charles de Gaulle (4)Franța30 octombrie
Praga (3)Republica Cehă30 octombrie
Stockholm (4)Suedia30 octombrie
Viena (2)Austria30 octombrie
Varșovia (9)Polonia30 octombrie

Ca urmare a închiderii spațiului aerian, Belavia a confirmat că rutele spre 17 destinații din 13 țări vor fi suspendate până pe 30 octombrie 2021. Alte șase destinații vor fi oprite până la sfârșitul lunii august și alte două până la sfârșitul lunii iunie. Într-un comunicat, transportatorul și-a exprimat regretul pentru situație: „Din păcate, în legătură cu circumstanțe care nu țin de compania aeriană, Belavia este acum obligată să anuleze zeci de zboruri în perioada de vârf a sezonului estival.”

Pe lângă anulările zborurilor, Belavia pierde și acordurile cu KLM și Finnair

O analiza mai atentă a programului operațional al companiei aeriene arată că rutele suspendate reprezentau un număr de 107 zboruri săptămânale de la Aeroportul Minsk National (MSQ), dintr-un total combinat de 175 de zboruri. Cu aceste anulări, rețeaua Belavia se va reduce de la 45 de destinații la doar 20, dintre care opt se află în Rusia.

Cele 25 de destinații reprezintă mai mult de jumătate din capacitatea săptămânală a companiei aeriene. De exemplu, un total de 44.071 de locuri săptămânale au fost disponibile în timpul zilei de 17 mai, peste 24.000 fiind doar pe rutele care au fost acum suspendate.

Deși majoritatea companiilor aeriene continuă să zboare în jurul Belarusului, operatorii din Rusia și China continuă să utilizeze spațiul aerian din Belarus.

În semn de susținere, Rusia a refuzat, de asemenea, intrarea aeronavelor Air France și Austrian Airlines în spațiul aerian rusesc, deoarece acestea intenționau să evite să zboare peste spațiul aerian bielorus pentru a ajunge la Moscova.

Leave A Reply

Your email address will not be published.