Airbus și-a atins targetul pe 2021: 611 avioane livrate!
Airbus SE (simbol bursier: AIR) a livrat 611 aeronave comerciale către 88 de clienți în 2021, dovedind reziliență și avansând cu planurile de accelerare a activității.
„Realizările diviziei de aeronave comerciale în 2021 reflectă concentrarea și reziliența echipelor Airbus, clienților, furnizorilor și părților interesate din întreaga lume, care și-au unit forțele pentru a oferi rezultate remarcabile. Anul trecut au fost înregistrate comenzi semnificative de la companiile aeriene din întreaga lume, ceea ce demonstrează încrederea în creșterea sustenabilă a călătoriilor aeriene post-COVID”, a declarat Guillaume Faury, Director Executiv al Airbus.
„Deşi incertitudinile persistă, suntem pe drumul cel bun pentru a ne creşte producţia în 2022 şi a răspunde exigenţelor clienţilor noştri. În același timp, pregătim viitorul aviației, transformăm capacitățile noastre industriale și implementăm traseul în vederea decarbonizării sectorului aerian.”
Conform raportului emis de Airbus, marele producător european de avioane a livrat 611 avioane în 2021, cu 8% mai mult față de 2020. Dintre acestea, cele mai multe au fost din familia Airbus A320, 483 la număr. 55 dintre avioanele livrate au fost din familia Airbus A350, iar 50 dintre avioane au fost din familia A220.
În 2021, Airbus a livrat ultimele 5 avioane A380. Ultimul Airbus A380 asamblat a fost livrat către Emirates, prilej cu care s-a încheiat era super-jumbo.

Airbus a stat bine și la comenzi noi. În 2021, Airbus a înregistrat un număr dublu de comenzi brute față de 2020, cu 771 de vânzări noi (507 nete) în toate programele și segmentele de piață, demonstrând puterea gamei complete de produse ale companiei și vestind o încredere reînnoită pe piață.
A220 a câștigat comenzi pentru 64 de avioane și mai multe angajamente importante de la unii dintre cei mai importanți transportatori din lume. Familia A320neo a câștigat de comenzi noi brute pentru 661 de aeronave. În segmentul wide-body, Airbus a câștigat comenzi noi brute pentru 46 de avioane: 30 x A330 și 16 x A350, dintre care 11 pentru noul A350F, care a câștigat și alte 11 angajamente. În total, la sfârșitul anului 2021, numărul de comenzi ale Airbus cuprindea 7082 de aeronave.