blank

Airbus A350-1000 a primit certificarea-tip de la EASA și FAA

În urma unei campanii intensive de testare, care a durat mai puțin de un an, A350-1000 a primit certificarea-tip de la EASA (European Aviation Safety Agency) și FAA (Federal Aviation Administration). Aeronava certificată este alimentată de motoarele Rolls-Royce Trent XWB-97.

0 830

Documentul de certificare EASA pentru A350-1000 a fost semnat de directorul de certificare, Trévor Woods, iar documentul de certificare FAA a fost semnat de managerul departamentului internațional al FAA, Bob Breneman. Ambele certificate au fost predate companiei Airbus!

Airbus-A350-1000-Luminile-Nordului

Airbus A350-1000 a primit certificarea-tip

Certificarea-tip este necesară pentru ca aeronava să intre în serviciul comercial. Aceasta atestă faptul că aeronava este aptă de a opera zboruri în Europa și America, dar și la nivel global.

Această certificare vine după o campanie intensă de testare în zbor. Structura aeronave și sistemele au fost împinse dincolo de limitele de proiectare pentru a se asigura că aeronava îndeplinește cu succes toate criteriile de navigabilitate.

Cele trei avioane A350-1000, care au fost folosite în campania de testare, sunt propulsate de motoarele Rolls-Royce Trent XWB-97 și au acumulat cu succes peste 1.600 de ore de zbor.

Airbus A350-1000 este cel mai mare avion din familia A350 XWB și este asemănător în proporție de 95% cu fratele mai mic, A350-900. A350-1000 este mai lung și poate găzdui cu 40 de pasageri mai mult față de A350-900 (într-o configurație standard cu 3 clase).

Împreună cu A350-900, modelul A350-1000 modelează viitorul călătoriei cu avionul, oferind un nivel fără precedent de eficiență și un confort de neegalat în cabina sa „Airspace”.

Cu capacitatea sa suplimentară de transport, modelul A350-1000 este perfect adaptat pentru unele dintre cele mai aglomerate rute. Până în prezent, 11 clienți de pe 5 continente au comandat 169 de avioane A350-1000.

Airbus-A350-1000-Qatar-Airways
Photo by Jujug Spotting

Clientul de lansare pentru Airbus A350-1000 va fi Qatar Airways. Targetul Airbus include livrarea primului A350-1000 până la finalul acestui an.

Leave A Reply

Your email address will not be published.