Air France va zbura cu A380 spre San Francisco
Începând din 30 martie 2014 şi pe durata întregului sezon de vară 2014, Air France va zbura zilnic cu A380 către San Francisco. Pe lângă confortul de neegalat, super jumbo-ul este prietenos cu mediul, consumă mai puţin combustibil/pasager/100 de km comparativ cu multe alte avioane şi generează mai puţine emisii de CO2.
Toate avioanele A380 Air France sunt configurate în 4 clase şi au o capacitate de 516 locuri: La Première (9 locuri), Business (80 de locuri), Premium Economy (38 de locuri) şi Economy (389 de locuri).
Pentru confortul pasagerilor, avioanele Airbus A380 Air France sunt echipate cu 6 baruri pentru o atmosferă prietenoasă, o galerie de artă, beneficiază de 220 de ferestre pentru mult mai multă lumină naturală în cabină, iar nivelul zgomotului este cu 5 decibeli mai mic faţă de standarde.
Mai jos aveţi programul operaţional pe ruta Paris-Charles de Gaulle – San Francisco cu A380:
AF0084: Paris-Charles de Gaulle 10:40 – 13:00 San Francisco
AF0083: San Francisco 15:50 – 11:25+1 Paris-Charles de Gaulle
Air France-KLM împreună cu partenerii din SkyTeam, Delta Air Lines şi Alitalia, operează cel mai mare joint-venture transatlantic cu peste 260 de zboruri zilnice, reprezentând 24% din totalul zborurilor transatlantice la nivel global. Împreună au generat venituri de peste 12 miliarde de dolari în 2012.
În timpul sezonului estival din 2014, Air France va opera zboruri spre 11 destinaţii din Statele Unite, cu plecare din Paris-Charles de Gaulle: Atlanta, Boston, Chicago, Detroit, Houston, Los Angeles, Miami, Minneapolis, New York, San Francisco şi Washington.
Fondată pe 7 octombrie 1933, compania Air France sărbătoreşte 80 de ani de la înfiinţare printr-un mod special. A vopsit două avioane, un Airbus A380 şi un Airbus A320, în livery aniversar. Acestea vor zbura 1 an de zile pe diferite curse europene (A320) şi lung-curier (A380).