Zboruri directe Amsterdam – Las Vegas cu KLM, din 6 iunie 2019
În sezonul de vară 2019, KLM își va extinde rețeaua de rute și zboruri spre Statele Unite. Începând cu 6 iunie 2019, KLM va opera zboruri directe pe ruta Amsterdam – Las Vegas. Destinația ”Casino” va fi onorată cu 3 zboruri săptămânale, în zilele de marți, joi și duminică.
Inițial, KLM va opera 2 zboruri directe între Amsterdam și Las Vegas, în zilele de joi și duminică. Al 3-lea zbor săptămânal va fi introdus începând cu 2 iulie și va fi în fiecare zi de marți.
Orarul zborurilor Amsterdam – Las Vegas cu KLM
KL0635 Amsterdam 12:30 – 14:15 Las Vegas
KL0636 Las Vegas 16:05 – 11:05+1 Amsterdam
Zborurile vor fi onorate cu aeronave de tipul Boeing 787-9 Dreamliner KLM, care pot transporta până la 294 de pasageri. Avioanele sunt configurate în 3 clase: 30 de locuri la World Business Class, 45 de locuri la Economy Comfort și 219 locuri la Economy Class.
Pentru a putea deschide această rută, KLM a fost nevoită să-și ajusteze programul operațional. Din lipsă de sloturi la Aeroportul Internațional Schiphol-Amsterdam, compania aeriană olandeză a fost nevoită să renunțe la zborurile spre Freetown și Monrovia. Acestea vor înceta începând cu 29 martie 2019.