blankblank

Zboruri charter spre destinații de vacanță cu plecare de la Timișoara, vară 2021

0 1.506

Anul 2021 aduce numeroase zboruri charter spre destinații cu plaje însorite de la malul mării. Primul zbor charter de vacanță, din acest an, cu plecare din Timișoara, a fost operat pe 6 martie 2021, spre destinația Hurghada, Egipt.

Aeroportul Internațional Timișoara se implică activ în găsirea de parteneri pentru dezvoltarea de noi destinații de vacanță. Astfel, miercuri, 3 martie 2021, conducerea Aeroportului Timișoara a organizat întâlnirea de lucru periodică cu reprezentanți ai agențiilor de turism din zona de vest a țării. Operatorii de turism au pregătit pentru vara acestui an curse charter de vacanță cu zbor din Timișoara.

Tour-operatorii participanți la întâlnire și-au anunțat intenția de a organiza în această vară curse charter directe din Timișoara către Turcia (Antalya), Grecia (Creta-Heraklion, Rhodos, Skiathos), Tunisia (Hammamet) și Egipt (Hurghada).

În această perioadă pandemică și cu restricții de călătorie sau măsuri obligatorii de prevenire a răspândirii virusului, atunci când vine vorba de o călătorie cu avionul, este recomand să se urmărească cu atenție toate informările oficiale transmise atât din partea autorităților române, cât și din partea autorităților țării de destinație.

De asemenea, pasagerilor care vor opta să călătorească înspre destinații de vacanță, le recomandăm să țină cont și de indicațiile și informările reprezentanților operatorilor de turism de la care au achiziționat pachetul turistic.

Curse charter de vacanță 2021 – anunțate de către operatorii de turism.

blank

Programul curselor aeriene de tip charter este valabil la momentul publicării și poate suferi modificări în funcție de operatorul de turism sau operatorul aerian

Leave A Reply

Your email address will not be published.