Wizz Air UK va lansa 6 rute noi în sezonul de vară 2021
Wizz Air UK, filiala înregistrată în Marea Britanie a companiei low-cost Wizz Air, anunță 6 noi rute de vacanță din Marea Britanie. Acestea, anunțate pentru sezonul estival 20201, vor oferi conexiuni între bazele aeriene Doncaster Sheffield, Gatwick și Londra Luton și destinațiile însorite din Turcia, Bulgaria, Spania și Grecia.
Biletele sunt disponibile acum pe wizzair.com sau pe aplicația mobilă WIZZ, cu tarife începând de la doar 27,99 GBP/segment.
În aprilie 2021, Wizz Air va lansa zboruri din Doncaster Sheffield spre Dalaman și Mallorca, iar în mai va lansa zboruri din Doncaster Sheffield spre Burgas, pe coasta Mării Negre a Bulgariei, și către insula greacă Creta. Odată cu adăugarea acestor noi destinații, Wizz Air UK va opera un total de 25 de rute de la Doncaster Sheffield, unde a fost deschisă oficial baza în octombrie 2020.
Din Londra, Wizz Air va lansa o rută permanentă de la Aeroportul Gatwick spre Malaga, pe Costa del Sol a Spaniei. Tot din Londra, Wizz Air va lansa zboruri de la Aeroportul Luton spre Dalaman. Zborurile spre Dalam vor fi primele spre Turcia după încercările din 2016.
Acest anunț urmează unei perioade de expansiune recentă pentru compania aeriană, Wizz Air UK deschizând noi baze la Aeroportul Gatwick și Doncaster Sheffield (octombrie) și la Aeroportul Cardiff (decembrie). Wizz Air oferă acum bilete pe 144 de rute de pe 12 aeroporturi din Marea Britanie.
Noile rute Wizz Air UK de la bazele din Marea Britanie
Ruta | Zilele de operare | Data de început | Tarif |
Doncaster Sheffield – Bourgas | Miercuri, Duminică (doar vara) | 26 mai 2021 | GBP 27.99 |
Doncaster Sheffield – Dalaman | Miercuri, Duminică (doar vara) | 4 aprilie 2021 | GBP 36.99 |
Doncaster Sheffield- Heraklion (Crete) | Luni, Vineri (doar vara) | 28 mai 2021 | GBP 31.99 |
Doncaster Sheffield – Palma de Mallorca | Luni, Vineri (doar vara) | 2 aprilie 2021 | GBP 27.99 |
Gatwick – Malaga | Marți, Joi, Sâmbătă, Duminică | 28 martie 2021 | GBP 27.99 |
Luton – Dalaman | Luni, Vineri (doar vara) | 2 aprilie 2021 | GBP 36.99 |