Wizz Air doreşte aeronave Airbus A321
Aşa cum v-am anunţat pe reţelele sociale, în urmă cu câteva zile, Wizz Air a anunţat că va converti 26 de aeronave A320 în aeronave Airbus A321, dintr-o comandă ce implică 70 de avioane. În prezent, compania are o flotă de 45 de aeronave Airbus A320 şi va converti parţial comanda încât să acopere expansiunea permanentă a reţelei de destinaţii.
Airbus A321 este cea mai mare aeronava din gama A320, având o autonomie mai mare în comparaţie cu A320. Având aceeaşi anvergură a aripilor ca A320, este cu 7m mai lung şi poate transporta în plus 40 de pasageri, permiţând astfel acoperirea cererii pe cele mai populare rute Wizz Air.
Recent, Wizz Air a anunţat noi rute pe sectoare de zbor mai lungi, spre ţări ca Israel, Azerbaijan, Emiratele Arabe Unite şi Rusia. Aceste aeronave de capacitate mai mare vor fi folosite pentru unele dintre aceste noi rute.