Wizz Air Abu Dhabi va zbura din toamna anului 2020, de la Abu Dhabi.
Noua companie aeriană Wizz Air Abu Dhabi susține inițiativele „Ghadan 21” pentru a face din capitala Emiratelor Arabe Unite o destinație atractivă la nivel globat pentru afaceri, turism și locuit
Wizz Air Holdings Plc („Wizz Air”) a anunțat finalizarea acordul cu partenerul Abu Dhabi Developmental Holding Company PJSC („ADDH”) pentru a crea împreună Wizz Air Abu Dhabi. Noua companie aeriană low-cost își va lansa operațiunile la Aeroportul Internațional Abu Dhabi din toamna anului 2020.
Wizz Air Abu Dhabi va zbura din toamna anului 2020
Acordul reprezintă o etapă importantă în lansarea Wizz Air Abu Dhabi, o nouă companie aeriană low-cost cu sediul în capitala Emiratelor Arabe Unite. Wizz Air Abu Dhabi intenționează să înceapă operațiunile în a doua jumătate a anului, oferind tarife scăzute și o experiență la bord de calitate înaltă spre o serie de destinații din Europa, Orientul Mijlociu, Asia și Africa.
Au apărut informații și cu primele piețe cu potențial spre care va zbura din Abu Dhabi. Acestea sunt Macedonia, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Croația și Muntenegru. Dar și spre destinații din Rusia. Nu ar fi exclusă și ruta București – Abu Dhabi, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla.
Având în vedere că activitățile de recrutare ale lui Wizz Air Abu Dhabi vor începe în următoarele luni, acordul va crea noi oportunități de muncă, va impulsiona economia și va atrage mai mulți vizitatori în Abu Dhabi. Anunțul este, de asemenea, în conformitate cu programul de accelerare AED 50 de miliarde al Abu Dhabi, Ghadan 21, care se află în spatele dezvoltării Emiratelor prin investiții în afaceri, inovație și oameni.
În urma acordului, echipa de dezvoltare a companiei aeriene a inițiat deja procesul cu Autoritatea Generală de Aviație Civilă a Emiratelor Arabe Unite pentru a obține certificatul de operator aerian și licența de operare a transportatorului.