Wizz Air a inaugurat astăzi primul zbor din Bucureşti spre Dubai/Abu Dhabi
Iată că ziua cea mare a sosit. Wizz Air a inaugurat astăzi primul zbor din Bucureşti spre Dubai/Abu Dhabi. Ruta Bucureşti – Dubai cu Wizz Air va fi operată cu o frecvenţă de 3 zboruri săptămânale: Marţi, Joi, Sâmbătă. Zborurile vor fi onorate cu aeronave Airbus A320. Se va decola la 14:30 de la Bucureşti şi se va ajunge în Dubai la 21:20. Returul va pleca din Dubai la 21:55 şi va ateriza pe Aeroportul Otopeni la 1:05, ziua următoare. Tarifele pornesc de la 229 lei/segment.
Wizz Air a rezolvat şi problema vizelor pentru Rusia, Azerbaidjan sau Emiratele Arabe Unite (Dubai) cu ajutorul partenerului BUDPORT Handling Kft. Reţineţi însă că serviciul de solicitare a vizelor „Easy Entry” este oferit de BUDPORT, iar compania Wizz Air nu este responsabilă pentru serviciile prestate de BUDPORT, pentru decizia autorităţilor de la controlul imigrării sau pentru reuşita vreunei solicitări de viză. Tariful unei vize pentru Dubai este de 165 USD.
Wizz Air poate asigura şi transferul de la Aeroportul Al Maktoum International “Dubai World Central”, care a fost inaugurat pe 27 octombrie 2013 tot de Wizz Air, către Dubai sau Abu Dhabi:
– transfer în Dubai: 20 EUR și 38 EUR (prețuri / pasager doar pentru un segment de călătorie)
– transfer în Abu Dhabi: 35 EUR și 67 EUR (prețuri / pasager pentru călătoria dus-întors)