blank

(Video) „Living in the Age of Airplanes” în premieră la bordul unui Airbus A380 Emirates

0 784

Living in the Age of Airplanes oferă o nouă perspectivă asupra unui miracol modern pe care noi îl folosim zilnic: zborul. Narat de Harrison Ford, documentarul prezintă modul în care avioanele au reuşit să conecteze lumea în mai puţin de un secol, un fenomen pe care strămoşii noştri nu şi-l puteau imagina.

Living in the Age of Airplanes a fost filmat în 95 de locuri, din 18 ţări şi 7 continente, pe parcursul a mai multor ani. Evidenţiază progresele uimitoare de rapide în aviaţie, care au condus la o lume în care peste 100 000 de zboruri decolează sau aterizează în fiecare zi.

Living-in-the-Age-of-Airplanes

Au trecut 175 de ani de la introducerea motorului cu aburi şi doar 100 de ani de la primul zbor comercial. Şi cu toate acestea, urcarea într-un avion pentru a călătorii mii de kilometri în doar câteva ore este percepută ca un incovenient şi nu o minune a tehnologiei. Însă pentru mulţi dintre noi, avionul este unul dintre cele mai sigure mijloace de transport din lume. Va reuşi „Living in the age of Airplanes” să schimbe percepţia oamenilor asupra avioanelor şi a zborului?

Living in the Age of Airplanes a fost regizat de Brian J. Terwilliger şi produs de Terwilliger şi Bryan H. Carroll. National Geographic Studios a cumpărat drepturile de diuzare.

Pe 10 aprilie 2015, filmul va debuta în cinematografele din Statele Unite, dar în special în muzeele de aviaţie. Nu avem încă inormaţii despre debutul filmului şi în Europa.

Însă unii au fost mai norocoşi şi s-au bucurat de Living in the Age of Airplanes la bordul unui Airbus A380 Emirates. Zborul EK1400 a decolat de pe aeroportul din Los Angeles şi a zburat 2.5 ore deasupra Oceanului Pacific, timp în care invitaţii speciali şi reprezentanţii mass-media au avut parte de un tratament special.

Leave A Reply

Your email address will not be published.