”Un singur pilot în cabina avionului Airbus A350” – un proiect Airbus și Cathay Pacific
Cathay Pacific lucrează cu Airbus pentru a introduce zboruri lung-curier „cu echipaj redus”. Mai exact se dorește un singur pilot în cabină, după ce aeronava a ajuns la nivelul de croazieră.
Programul, cunoscut în cadrul Airbus sub numele de Project Connect, își propune să certifice avionul A350 pentru operațiuni cu un singur pilot în timpul zborului la mare altitudine, începând din 2025. Pentru început, Cathay Pacific ar fi prima companie aeriană interesată de acest proiect.
Lufthansa a fost implicată în proiect, dar în prezent nu intenționează să-l folosească, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al transportatorului german. Cathay Pacific Airways și-a confirmat implicarea, însă a declarat că nu a fost luată nicio decizie cu privire la eventuala desfășurare.
Un singur pilot în cockpitul unui avion Airbus A350
Ideea e simplă! În prezent, pe zborurile foarte lungi sunt două sau chiar trei echipaje de piloți, acestea alternând perioadele de odihnă cu cele de veghe și în cockpit fiind mereu doi piloți. Dacă proiectul va fi certificat, zborurile foarte lungi ar putea fi operate cu un singur echipaj, piloții alternând pauzele de odihnă cu cele de veche și astfel rămânând un singur pilot în cockpit pe durata zborului.
Acest proiect promite economii pentru companiile aeriene, pe fondul incertitudinii asupra perioadei post-pandemice. Însă cu certitudine va întâmpina rezistență din partea piloților deja afectați de concedieri în masă și probleme de siguranță cu privire la automatizarea aeronavelor.
Semnele vitale ale pilotului solo trebuie să fie monitorizate de către sistemele din cockpit
Ideea nu e rea, dar autoritățile și companiile aeriene trebuie să monitorizeze piloții, să nu facă rabat la siguranță și securitate și toate semnele vitale ale pilotului solo trebuie să fie monitorizate de către sistemele din cockpit. Dacă zborul întâmpină o problemă sau pilotul care zboară este în incapacitate de a-și exercitat atribuțiunile, al doilea pilot aflat în repaus poate fi convocat în câteva minute. Ambii vor fi prezenți în cockpit pentru procedurile ede decolare și aterizare.
Însă au fost numeroase incidente petrecute în fracțiuni de secundă și atunci se pune întrebarea dacă acestea pot fi prevenite și controlate de un singur pilot până la activarea celui de-al doilea pilot, aflat în repaus. Sau ce se va întâmpla dacă pilotul solo reușește să blocheze sistemele și accesul colegului în cockpit? Să ne reamintim de cazul Germanwings. Cum vor putea fi prevenite astfel de comportamente și acțiuni deliberate ale piloților?
Airbus a reproiectat pilotului automat aflat pe A350
Airbus a reproiectat pilotului automat aflat pe A350, iar sistemul ar putea ajuta pilotul să gestioneze eventualele probbleme. Dar putem avea încredere 100% în automatizări și tehnologizarea excesivă din cockpit? Este adevărat că în timpul zborului sunt momente când în cockpit rămâne un singur pilot, dar perioadele sunt scurte.
Surse din industrie au menționat că sistemele dezvoltate de Airbus ar trebui să gestioneze în mod automat orice situație neprevăzută pe durata a 15 minute, fără intervenția pilotului, iar acest lucru nu poate fi garantat de nimeni.
Este clar că toate aceste proiecte sunt orientate pe economii financiare pentru companiile aeriene și se bazează mai mult pe procese automatizate, dar ce facem cu siguranța și securitatea zborurilor?