Un pilot a oferit aripi de comandant unui copil (2 ani) cu sindrom down
Pe 2 octombrie 2019, comandantul Joe Weis a ieșit la pensie după 35 de ani de carieră în aviație. Ultimul zbor l-a operat pe ruta Madrid – Miami, la manșa unui avion Boeing 777-200ER American Airlines.
Zbor AA69 a fost special pentru Joe Weis, fiind ultimul din cariera sa. Dar la fel de special a fost pentru Ki Klitenick, un copil de 2 ani cu sindrom Down, fiind primul său zbor cu avionul.
Joe Weis a decis să-l facă și mai special, invitându-i în cockpit pe Ki Klitenick și pe mama sa, Sarah Tamar Klitenick. Iar aici, Joe i-a oferit aripi de comandant copilașului. Pentru că, nu-i așa, unul se pensionează și unul este la debut în lumea zborurilor. Gestul este emoționant și vă invit să-l urmăriți în filmuleț.
Aripi de comandant pentru un copil de 2 ani cu Down
Sarah a povestit unui ziar local din Miami că băiețelul ei asociază cuvântul ”comandant” cu ”Joe” și arată spre piept unde sunt aripile de comandant.
Această întâmplare frumoasă și emoționantă a avut loc și cu sprijinul soției lui Joe Weis, care a zburat alături de familia Klitenick. A aflat povestea copilașului, a comunicat cu soțul și restul știți deja. Într-o lume plină de evenimente triste, este frumos când oamenii fac fapte bune.
NOTA: momentul emoționant a avut loc la Miami, după ce avionul a fost parcat în siguranță.