Trei avioane nu au putut ateriza la București din cauza condițiilor meteo severe
Astăzi, 14 iunie 2022, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, traficul aerian a înregistrat perturbări din cauza condițiilor meteo severe de furtună și căderi masive de precipitații. Trei zboruri au înregistrat întârzieri de până la 30 de minute, iar alte trei curse au fost redirecționate spre alte aeroporturi.
Traficul a fost reluat în jurul orei 17:00, desfășurându-se conform programului de zbor, în condiţii de siguranță. Infrastructura aeroportuară este operațională, fiind asigurate condiţiile pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime.
Cele trei aeronave rerutate, aparținând companiilor Swiss Air, Fly Dubai și HiSky, se pregătesc să revină pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.