blank

Traficul aerian de pasageri pe aeroporturile din România, în 2022: 21 de milioane de pasageri!

0 354

Peste 21 de milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile românești anul trecut, cu 87% mai mulți decât în anul 2021. Raportată la anul 2020, valoarea înregistrată în 2022 (21.015.948 pasageri) este cu aproape 192% mai mare.

Chiar dacă numărul total al pasagerilor de anul trecut este cu 9,55% sub nivelul maxim înregistrat înainte de pandemie (anul 2019), el depășește până și cele mai optimiste scenarii de trafic care au fost estimate pentru anul trecut, ceea ce înseamnă că aviația comercială din România a recuperat mai rapid decât așteptările pieței pierderile din anii de pandemie.

FOTO: Asociaţia Aeroporturilor din România

În ceea ce privește mișcările de aeronave din anul 2022 (aterizări și decolări), totalul de 220.681 înseamnă o creștere de aproape 32 de procente față de cifra din anul 2021, dar rămâne cu 17% mai mic față de valoarea din 2019.

Traficul aerian de marfă în schimb a fost peste nivelul înregistrat înainte de pandemie: în 2022 pe aeroporturile din România au fost transportate 53.877 de tone de marfă, cu 5,8% mai mult decât în anul 2019.

“Pentru aviația civilă ultimii ani au fost foarte dificili, dar iată că am reușit să recuperăm peste cifrele previzionate. A fost o revenire puternică, mai ales în lunile de vară, când pe unele aeroporturi din România au fost înregistrate valori de trafic mai mari decât cele din anul 2019. Există potențial foarte mare și estimăm că în anul 2023 vom depăși 24 de milioane de pasageri, iar dacă vorbim de estimări pe termen lung ne așteptăm ca în anul 2040 aeroporturile din România să înregistreze aproape 50 de milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România.

Leave A Reply

Your email address will not be published.