blank

TOP 10 companii aeriene europene cu cele mai multe zboruri anulate în sezonul de vară 2022

0 1.205

Lufthansa Airline, transportatorul aerian al Germaniei, are cea mai mare pondere de zboruri anulate pentru vara anului 2022, cu 3,69% dintre zborurile programate fiind anulate în această perioadă.

O nouă analiză a companiilor aeriene europene afectate de anulările din vară a fost realizată de Mabrian Technologies, o companie lider în analiza datelor pentru turism și Tourist Intelligence. Aceasta a enumerat primele zece companii aeriene din Europa care și-au anulat cea mai mare parte a zborurilor pe parcursul lunile de vară.

Potrivit analizei, luând în considerare primele zece companii aeriene europene cu cele mai multe zboruri anulate în perioada 17 iulie 2022 – 30 august 2022, reiese că cu fost în total peste 9.000 de zboruri anulate, ceea ce înseamnă aproximativ 2% din totalul de zboruri programate de cele 10 companii aeriene.

Lista companiilor aeriene cu cele mai multe zboruri anulate în sezonul de vară 2022:

  1. Lufthansa Airlines – 3,69 – 2.521 zbboruri anulate
  2. Scandinavian Airlines (SAS) – 3,4% – 812 zboruri anulate
  3. KLM Royal Dutch Airlines – 2,64% – 628 de zboruri anulate
  4. Eurowings – 2,47% – 835 de zboruri anulate
  5. Tap Air Portugal – 2,01% – 379 de zboruri anulate
  6. British Airways – 1,79% – 755 de zboruri anulate
  7. Wizz Air – 1,61 – 591 de zboruri anulate
  8. Easy Jet – 1,34% – 1482 de zboruri anulate
  9. Air France – 1,23% – 561 de zboruri anulate
  10. Vueling – 0,84% – 417 zboruri anulate

După cum se poate observa, avem multe zboruri anulate Wizz, dar cu mult sub alte companii aeriene de top din Europa. După cum se poate observa, Lufthansa a fost compania aeriană cu cele mai multe zboruri anulate în sezonul de vară. Pentru zboruri anulate Lufthansa, dar și pentru toate celelalte zboruri se pot solicita compensații și despăgubiri suplimentare. În funcție de zbor și factorii perturbatori, puteți avea dreptul la despăgubiri de până la 600 EURO.

Dacă zburați pe teritoriul UE sau din UE spre alte destinații non-UE (indiferent dacă zborul este operat de o companie din UE sau din afara UE), aveți dreptul și la despăgubiri financiare în valoare de până la 600€. Aceste compensații sunt setate în funcție de distanță:

  • 250 euro pentru zboruri pe distanțe sub 1500 de km – zboruri regionale și interne
  • 400 euro pentru zboruri pe distanțe între 1500-3500 km
  • 600 euro pentru zboruri pe distanțe de peste 3500 km (cu întârziere de minim 4 ore)
  • 300 euro pentru zboruri pe distanțe de peste 3500 km (cu întârziere între 3 și 4 ore)

Cereți-vă drepturile în baza legii drepturile pasagerilor aerieni în UE chiar și pentru zborurile charter afectate de anulări sau întârzieri.

În ciuda amenințărilor cu greva din partea personalului navigant, Ryanair a anulat doar 0,5% din totalul de zboruri programate, clasându-se astfel pe locul 14.

Comentând raportul, directorul de dezvoltare a afacerilor Mabrian, Anna Borduzha, a spus că anularea zborului este unul dintre principalele motive pentru nemulțumirea călătorilor în vara anului 2022, îndemnând companiile și destinațiile turistice să lucreze împreunpă la prognozele pentru 2023, pentru a evita astfel de situații neplăcute.

Din cauza pandemiei de Coronavirus, multe companii aeriene și aeroporturi și-au concediat personalul în 2020, ceea ce s-a dovedit a fi o problemă reală pentru ei după ce călătoriile aeriene au început să revină din cauza vaccinării în masă a populației lumii.

Personalul rămas a făcut față cu dificultate volumului mare de călători în această vară, ceea ce a dus la numeroase greve, nemulțumiri și amenințări cu încetarea totală a activității. Toate acestea au influențat programul operațional al companiilor aeriene și, inevitabil, au fost mii de zboruri anulate sau întârziate.

Leave A Reply

Your email address will not be published.