Avion intarziat? Zbor anulat? >>Solicita acum despagubiri<< pentru zborul
intarziat sau anulat! Poti obtine pana la 600€!

Tendințe în digitalizare: peste 92% dintre românii din mediul urban folosesc cel puțin un dispozitiv digital în viața de zi cu zi

0 171

Schimbările impuse de pandemie în ultimul an au reconfigurat piața muncii atât pentru angajatori, cât și pentru angajați. Odată cu tranziția către work from home, cu apariția turelor de lucru pentru evitarea aglomerațiilor de oameni și a multor alte modificări, nevoia de a implementa sisteme automatizate, de a digitaliza procesele a devenit tot mai mare.

De altfel, conform unui raport publicat de Comisia Europeană – ICT for Work: Digital Skills in the Workplace – în ultimii ani, investițiile făcute în IT&C de către marile companii pentru a îmbunătăți eficiența la locul de muncă au crescut semnificativ, inclusiv în domeniile de activitate care, în mod normal, nu au focus pe digital: agricultura, confecțiile și construcțiile, printre altele. Iar acesta este numai începutul.

92% dintre românii din mediul urban folosesc zilnic cel puțin un dispozitiv digital

Potrivit unui studiu efectuat de platforma de cursuri digitale Tech Academy, 92% dintre românii din mediul urban au spus că folosesc zilnic pentru job sau în scop personal un dispozitiv digital. De asemenea, 44.4% dintre cei care nu folosesc internetul la locul de muncă susțin că lipsa cunoștințelor digitale le-a afectat viața profesională, semn că, în prezent, aceste aptitudini sunt importante pentru orice industrie și pentru orice tip de calificare.

Mai mult decât atât, peste 50% dintre respondenți dețin cel puțin un dispozitiv furnizat de angajator pentru a-și desfășura activitatea profesională din fiecare zi. Majoritatea lor au primit din partea companiei și unul sau mai multe gadgeturi, cum ar fi: laptop de lucru, smartphone, tablet și altele acestea fiind esențiale pentru efectuarea sarcinilor de la muncă.

Tehnologia și comunicarea, pilonii performanței la locul de muncă

Într-un an în care discuțiile s-au întâmplat online, proiectele s-au organizat pe ZOOM și distanța a fost păstrată în permanență, tehnologia a venit în sprijinul angajatorilor și al angajaților pentru a susține interacțiunile dintre ei și partenerii lor. În topul motivelor pentru care internetul este folosit la locul de muncă se numără: realizarea și implementarea task-urilor (81%), comunicarea cu clienții, colegii și furnizorii (76.2%) și research-ul (59.5%).

Printre aplicațiile și programele utilizate la job, cele mai folosite sunt pachetul Microsoft (Word, Excel, PowerPoint etc), Adobe Creative Suite (Illustrator, Photoshop), platformele de mail, platformele social media, ZOOM sau Google Meet.

Impactul tehnologiei asupra activității de la locul de muncă

Peste 90% dintre respondenții la chestionarul Tech Academy consideră că accesul la tehnologie le-a ușurat desfășurarea activității profesionale și că, prin intermediul digitalizării, sarcinile sunt duse la bun sfârșit mai repede ca înainte.

Printre avantajele oferite de internet și tehnologie, enumerate de către cei chestionați, se numără: accesul rapid la informații și resurse de tot felul, eficientizarea timpului de lucru și a procedurilor (înlocuirea registrelor clasice, de exemplu), dar și posibilitatea de a lucra de oriunde și oricând.

Tech Academy – cursuri pentru digitalizarea României pentru 660 de angajați. 90% dintre cursanți vor obține și diplomă recunoscută de ANC

Contrar faptului că ne mândrim cu o comunitate respectabilă de specialişti IT și cu viteze de internet greu de egalat, România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte nivelul general de alfabetizare digitală a populaţiei, conform ultimului raport despre indexul de digitalizare realizat de Banca Europeană de Investiţii.

Tech Academy este un proiect al cărui principal obiectiv este de a contribui activ la digitalizarea forței de muncă din România. Fiecare cursant va beneficia de 10 ore de consiliere profesională pentru stabilirea acțiunilor viitoare și identificarea nevoilor de instruire conform aptitudinilor actuale. Ulterior, toți cursanții vor participa la IT Bootcamp, un program accelerat de 80 de ore de dezvoltare a competențelor digitale.

Cine poate participa la Tech Academy?

Conform reprezentanților proiectului, participarea la Tech Academy este voluntară, iar grupul țintă va fi compus din minim 660 de persoane, angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial), inclusiv PFA și întreprinderi individuale, cu domiciliul sau reședința în regiunile Sud Vest, Sud și Sud Est și vârsta cuprinsă între 25 și 64 ani.

Leave A Reply

Your email address will not be published.