Singapore Airlines, Scoot și SilkAir au efectuat primele zboruri cu echipaj 100% vaccinat.

0 244

Singapore Airlines, Scoot și SilkAir au operat primele zboruri cu echipaj de cabină complet vaccinat.

Primul a fost zborul companiei Singapore Airlines, SQ956, care a plecat din Singapore spre Jakarta (Indonezia) pe 11 februarie 2021, la ora locală 09:30 (GMT + 8). Următorul zbor a fost al companiei Scoot, zborul TR606, care a plecat spre Bangkok, (Thailanda) la ora 09:30 ora locală și a fost urmt de zborul MI608 al SilkAir, care a decolat spre Phnom Penh (Cambodgia) la ora 16:30, ora locală.

Guvernul din Singapore a acordat prioritate sectorului aviației în campania de vaccinare desfășurată în țară. Acest lucru reflectă importanța sectorului aviatic, precum și rolul crucial al companiilor aeriene din SIA Group în redresarea economică a Singapore și în lupta împotriva Covid-19.

Echipajele Singapore Airlines, Scoot și SilkAir au răspuns pozitiv la acest exercițiu, iar până în prezent, mai mult de 90% din membrii echipajelor de cabină și piloții s-au înscris pentru a fi vaccinați.

Vă reamintim că Etihad Airways a fost prima companie aeriană din lume care a vaccinat echipajele de cabină în proporție de 100%.

Leave A Reply

Your email address will not be published.