blank

România prelungește starea de alertă cu încă 30 de zile, din 11 august

0 603

Pe 5 august, CNSU a propus și Guvernul României a aprobat prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României cu alte 30 de zile. 

Datele anunţate în ultimele două zile de autorităţi indică o creştere a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, fiind depăşit pragul de 200 de cazuri noi pe zi.

Printre măsurile aflate în vigoare în timpul stării de alertă se numără: menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice / aglomerate / închise cum ar fi piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă sau în alte zone cu potențial de aglomerare.

Documentul adoptat de CNSU nu propune modificări față de prevederile aflate deja în vigoare. Competițiile sportive se pot susține pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, doar cu participarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare

De asemenea, printre evenimentele permise sunt organizarea de nunți și botezuri, în spații închise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, săli/corturi de evenimente, cu participarea a cel mult 300 de persoane și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ

Leave A Reply

Your email address will not be published.