România are 6 plaje Blue Flag în sezonul estival 2022

1 5.452

Litoralul românesc, cu o lungime de 245 de kilometri, se întinde de la granița cu Ucraina, în nord, până la granița cu Bulgaria, în sud. Litoralul românesc numără 15 stațiuni, cele mai multe dintre ele fiind în județul Constanța.

Pe toată lungimea țârmului românesc există 440 de sectoare de plajă, unele mai frumoase ca altele. Plajele din România sunt renumite pentru peisajele spectaculoase, nisipul fin și numeroasele atracții de divertisment.

Conform site-ului oficial Blue Flag, România are 6 plaje premiate cu titlul ”Blue Flag” în 2022: Citadel Beach; Plaja Azur; Vega Vintage Beach – Mamaia; Phoenicia Beach; Marina Regia Beach, “Phoenicia Blue View” din Olimp. Calificativul, care este acordat de Fundaţia Mondială de Educaţie pentru Mediu, le oferă turistilor garanţia că în aceste locuri apa şi nisipul sunt curate şi că există suficienţi salvamari pregătiţi să intervină în situaţii de risc.

Plaja Marina Regia este în Năvodari. Aceasta este cu nisip fin de calitate. Beneficiază de salvamari și numeroase facilitati de cazare, Spa și restaurant la Hotel Marina Regia. Plaja este situată în apropierea orașului Năvodari și a municipiului Constanța.

Plaja Phoenicia se află în vecinătatea complexului turistic Phoenica Holiday Resort. Este renumită pentru nisipul fin și pentru jocuri pe plajă și sporturi nautice. Plaja are salvamari!

Vega Vintage Beach – Mamaia este premiată cu titlul ”Blue Flag” încă din 2007. Plaja este în apropierea vestitului Hotel Vega, în centrul stațiunii Mamaia. Plaja are nisip fip și dispune de posturi de salvamari. Nu lipsesc jocurile pe plajă și sporturile nautice.

Citadel Beach este o plajă frumoasă și modernă, aflată între Eforie Nord și Eforie Sud. Se află în apropierea hotelului tip boutique Citadel, care are vedere la mare.

Plaja Azur este o nouă plajă ce a primit premiul ”Blue Flag”. Se află în apropierea unității de cazare Vila Plaja Azur, între Eforie Nord și Eforie Sud.

“Phoenicia Blue View” din Olimp – prima plajă certificată Blue Flag în această stațiune. Este plaja privată a complexului hotelier Phoenicia Blue View.

Ca să obţină steagul albastru, aministratorii plajelor trebuie să îndeplinească 32 de criterii. Printre altele, sunt obligaţi să aibă locuri special amenajate pentru sporturile de apă şi căi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, trebuie să le împartă turiştilor materiale informative despre păstrarea curăţeniei şi protejarea mediului înconjurător.

Blue Flag este considerat un simbol al protecţiei mediului la cel mai înalt standard, tocmai de aceea plajele şi sporturile de agrement care au această distincţie sunt şi cele mai căutate de turişti.

1 comentariu
  1. […] dovadă stau cele șase plaje blue flag pentru sezonul 2022, dar și numeroase hoteluri și resorturi care au fost renovate / deschise în ultimii ani. Sunt […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.